De ceva vreme voiam sa vorbesc despre asta si uite ca o intamplare intamplatoare mi-a oferit oportunitatea unica de a pune in scris ceva ce majoritatea apropiatilor stiu deja. Desigur, avand in vedere ca o sa tratez problema subiectiv, ai tot dreptul si chiar indemnul meu in a ma contrazice; dar in linii mari, sa stii ca am dreptate. Just a friendly disclaimer.
Am mai vorbit despre asta tangential, ici-colo, dar acum vreau sa dezbatem mai pe larg comunicare intr-un cuplu, si poate mai presus si mai important, chimia. Ce inseamna chimia asta covarsitoare care rasuna din gurile tuturor si care pare atat de pregananta uneori? Si ce relevanta are in dezvoltarea si mentinerea unei relatii?
O sa incep prin a-ti spune ca aceasta chimie despre care vorbim e mai intotdeauna subiectiva si nu general aplicabila, tocmai pentru ca fiecare dintre noi suntem diferiti si nu reactionam la fel. Mai tii minte Tabelul lui Mendeleev? Mai stii cat de multe elemente erau acolo? Pai daca iti mai aduci aminte, oricare 2 elemente de acolo nu puteau (si nici nu pot) sa produca aceasi reactie.
Similara, poate. Dar nu aceeasi. Asa e si cu oamenii: nu poti avea aceeasi reactie cu 2 oameni diferiti. Si tocmai de aici vine frumusetea magulitoare a chimiei in iubire, din faptul ca poti sa te topesti, sa ingheti, sa iei foc, sa explodezi…orice e posibil.
Orice, dar nu nimic. Nu in iubire. Spune-le fluturi in stomac sau artificii, dar intotdeauna exista acel ceva care te loveste uneori ca un uragan, alteori ca briza calda a unei seri de vara. Iar daca acel ceva nu te loveste, din perspectiva mea, nu e iubire…si nici n-are cum sa fie. Iar rolul chimiei e sa te ajute sa intretii acel ceva care te loveste.
Zilele trecute eram la un restaurant. Un loc misto, fain rau, in mijlocul unei paduri. Am parcat masina, apoi am intrat pe niste porti larg deschise. In curtea interioara, flori. Multe flori, copaci, totul foarte ingrijit. In mijloc, un restaurant gigantic iar pe margini, mai multe foisoare in aer liber, fiecare cu cate 4-5 mese in interior.
Am ales sa raman afara, intr-un foisor. Am ales la intamplare unul dintre ele, am intrat si m-am asezat. Erau 5 mese, 3 ocupate. In fata mea, la vreo 2 metri, un el si o ea luau masa. Nu le-am dat prea multa atentie; a venit ospatarita, mi-a luat comanda si apoi a inceput o asteptare dubioasa si usor apasatoare pentru mine.
Initial, nu mi-am dat seama de ce se intampla deoarece cuplul din fata mea lua masa. El, 30 si un pic de ani, usor cu burta, nu prea frumos, nu prea urat. De vreun 4, sa zicem (da, dau note). Ea, 30 de ani – cel mai probabil – roscata, aranjata, unghii cu gel, nu prea frumoasa, nu prea urata. De vreun 6, cam asa. In mod normal, daca i-as vedea pe strada, ar trece complet neobservati: nimic deranjant, nimic interesant, nimic si doar atat.
Se pare ca in interiorul restaurantului era o nunta, ceea ce a facut ca mancarea mea sa ajunga abia dupa vreo 30 de minute. Pe langa asta, aveam vreo 15 minute de cand am ajuns la masa si comandasem bautura. Deci, 45 de minute. In momentul in care mancarea mea a ajuns, cuplul din fata mea tocmai au terminat de mancat. Din momentul ala si pana au plecat, a mai durat vreo 20 de minute. In total, o ora si un pic.
Ce relevanta are? Pai iti spun eu: oamenii astia din fata mea, aparent indragostiti, NU SI-AU SPUS UN CUVANT INTR-O ORA SI UN PIC. Stupefiant pentru mine! Au mancat, nu au vorbit, nu s-au privit. Ea a terminat prima si apoi s-a jucat cu o floare din vaza de pe masa. Apoi a terminat si el de mancat si s-a proptit direct in telefon, moment in care si ea a facut la fel.
S-au uitat pe telefon pret de 20 de minute (atentie, unul in fata celuilalt, inconjurati de natura si un peisaj superb), apoi ea l-a intrebat zambind „platim cash sau card?”. El, inert, i-a spus cash. A venit nota, au pus banii, s-au ridicat, s-au luat de mana, au facut o poza (in care s-au cuprins, au zambit si au dat aparenta fericirii) si au plecat pana la masina fara sa se uite unul la celalalt sau fara sa-si vorbeasca (da, i-am urmarit!).
Am ramas…profund impresionat, marcat si stupefiat de aceasta intamplare. Mi-a fost dat sa fiu martor la ceva ce n-am mai vazut. Stiam fenomenul de iubire aparenta, mai ales ca e foarte des intalnit si mai ales ca eu vorbesc destul de des cu cei din jurul meu despre opusul lui, despre fericirea radianta care se revarsa din iubire.
Mai precis, despre faptul ca atunci cand iubesc si sunt intr-o relatie, persoana de langa e cea cu care vreau si simt sa impartasesc totul, cu care vorbesc si rad tot timpul, cu care fac chestii serioase si prostii fara sens. Nu-mi imaginez cum ar fi stau, pur si simplu, inert si fara viata langa acea persoana pret de 5 minute.
Si da, vad multe cupluri pe strada, mergand de mana sau imbratisati, fara sa se priveasca, fara sa-si vorbeasca, fara sa rada, fara sa simta. Dar in naivitatea mea, imi imagineaz ca la un moment dat, peste 10 minute sau 10 metri, o vor face. Tocmai de aceea o ora si un pic m-a marcat in felul asta.
Daca mergi la o plimbare in parca alaturi de jumatatea ta, sa spunem pentru 2 ore, pai mergi ca sa te bucuri de aer curat…impreuna cu fucking jumatatea ta! Parcul l-ai mai vazut, nu asta e scopul. Ci scopul e sa va plimbati IMPREUNA, sa radeti si sa vorbiti IMPREUNA, sa glumiti, sa va puneti piedica, sa va asezati visatori pe o banca si sa va priviti de parca nu ar mai exista maine. Altfel, du-te singur!
Si tocmai de aia zic de acea chimie, fiindca ea te ajuta sa intretii focul si sa misti universul. Fara chimie, fara motivul pentru care tu esti langa acea persoana iar persoana aia e langa tine, nimic nu are sens. Cine isi doreste un coleg de apartament pe viata? Nimeni (sper eu)! Ci oamenii isi doresc pe cineva cu care sa imparta bunele si relele, lucrurile importante si lucrurile complet banale, momentele de criza si momentele de pace.
Da, bine, vreau sa stii despre ce s-a intamplat de ai zgariat masina sau ti-ai pierdut jobul; dar vreau sa stiu si despre cum ai alunecat la metrou sau despre cum banana pe care ai cumparat-o astazi de la magazin era cruda. Nu e asta tot farmecul? Nu despre asta e vorba? Nu la asta ne referim cand spunem „pachetul complet”?
Stigmatizez cu tarie orice relatie de cuplu inerta si o sa o fac in continuare! Mi se pare crud si nemilos sa traiesti o viata pasiva, de fatada, fara suflu si spirit, fara bucuria zilei de maine si fara bucurie persoanei de langa. Inversunat, condamn orice om incapabil de comunicare si impartasire si cu atat mai mult, condamn oricare doi oameni incapabili de empatie si interes.
Razi, bucura-te, comunica, plangi, cearta-te, argumenteaza, asculta, priveste. Altfel, pleaca. Nimeni si nimic nu poate sa ia decizii in locul sufletului tau. Iar fericirea nu e o intamplare, ci e o urmare. O urmare directa si grava a drumului pe care tu il urmezi. Inainte nu e intotdeauna directia potrivita, iar uneori trebuie sa fii pregatit sa faci dreapta sau stanga; si de ce nu, chiar inapoi.