Comedie! Iar am uitat sa-ti spun lucruri. Era evident, ma asteptam, nu se intampla asa intotdeauna? Sunt curios daca si tu ai resturi de cuvinte ce ti se zbat in spatele mintii ca sa-si gaseasca un rost si un scop…si un drum inspre vocea ta ca sa rasune inspre mine. Ca eu, sigur am…
Am uitat sa-ti spun sa crezi in tine. Mai mult decat oricine si orice. Iar atunci cand totul pare banal, neclintit, nepasator, cu atat mai mult sa crezi in tine. Trecutul iti construieste prezentul, dar nu te defineste infinit. Trebuie sa inveti sa crezi in tine pentru ceea ce ai putea fi, nu pentru ceea ce esti.
Cu toate cate se intampla si prind culoare in jurul nostru, e usor sa te pierzi in monotonia unei zile gratioase care nu promite nimic. Nu fa greseala asta si nu te pierde in zile. Pierde-te in ani; sau fa ca mine, pierde-te in eternitati. Eternitatea nu minte niciodata, asa ca nu uita sa crezi in tine!
Am uitat sa-ti spun sa fii mai mult. Nu e de ajuns sa vrei mai mult sau sa visezi mai mult. Ca sa faci asta cu norocul si sporul unui univers la inceput, trebuie ca mai intai sa fii tu mai mult. Nu poti sa fii o bucata si sa-ti doresti intregul fara o alta bucata.
Si trebuie sa lupti pentru asta. Suna banal, ca o briza fierbinte intr-o vara de 40 de grade, dar e realitatea. E greu dar necesar. E scump dar frumos. E periculos dar te implineste. Lupta pentru ceea ce ar trebui sa fii, nu pentru a repara un trecut ce arde.
Am uitat sa-ti spun ca am niste muzica pentru tine. Da, am melodii. Multe. As vrea sa ti le pun sa le asculti pe toate fiindca as vrea sa te privesc in timp ce o faci. Vreau sa-ti vad ochii cum danseaza si vreau sa-ti aud inima cum bate pe melodiile care mi-au calauzit mie pasii.
O sa ma prefac ca suntem tineri si o sa le pastrez intr-un playlist, poate va veni o vreme cand o sa le asculti si o sa le auzi. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, acum trebuia sa le asculti. Mai incolo isi pierd sensul. Cand ma citesti, sa-mi dai un semn; poate le ascultam impreuna cateva ore in sir. Sau poate nu.
Am uitat sa-ti spun ca am gresit amandoi alegerile. Si ca, de fapt, singura alegere se zbate intre „fara tine pot avea fericire” si „viata fara tine e putin”. Nu a fost niciodata vorba de „pot sa traiesc fara tine”, ne-am pierdut printre randuri si substraturi.
Tot timpul a fost vorba de „cum pot trai fara tine”. De trait, o putem face foarte bine si asa cum suntem. Dar pentru asta avem viata? Doar sa o traim si atat? Se pierde timpul. La fel, cand ma citesti sa-mi dai un semn si sa-mi explici cum poti sa iti traiesti viata fara mine; sau eu fara tine. Si ce mai suntem unul fara celalalt daca nu doar umbre miselesti ce bantuie vietile altor oameni?
Am uitat sa-ti spun ca nu mai avem timp. Atat de mult timp se scurge prin si printre noi, dar uite cum ramanem fara. Se pierde cu fiecare clipa. Momentul e acum, aici. Nu ieri, nu maine, ci acum si atat. Si incepem sa ramanem fara „acum”, incepem sa pierdem ce n-avem.
E prea mult timp ce se aduna intre noi si deja se transforma in ceata densa ce ne amorteste simturile. Deja vorbim de zile si saptamani, nu mai vorbim de luni si ani. Fara luni si ani deja am ramas. Iar acum, in ciuda destinului, incepem sa ramanem fara zile si saptamani. Poate mai avem nopti.
Am uitat sa-ti spun ca te vad destul de des. O mai tii minte pe fata aia de la meteo despre care vorbeam tot timpul? Acolo esti. Camuflata, cumva stearsa de evenimentele ce s-au scufundat si apoi au iesit la suprafata in viata ta, dar acolo esti.
Mi se zbate un ochi de fiecare data cand te vad acolo, de parca am un nerv care te cunoaste si o sa te cunoasca intotdeauna. Ma cert cu el. Mai bine spus, il cert; dar fara rezultat. Te recunoaste de fiecare data si te imbraca in vesnicie colorata, desi ma impotrivesc si il opresc de fiecare data cand pot.
Am uitat sa-ti spun ca numerele mint. Intotdeauna au mintit. Iar eu spun adevarul. Dar ce am uitat cu adevarat sa-ti zic e ca de doua ori numerele au fost inselatoare. Iar prima oara ai vazut cu ochii tai mizeria de lumini si umbre pe care au lasat-o in urma lor. Si mai apoi, sunetul vocii mele care a rasunat in timp.
A doua oara ai crezut tot in numere in loc sa asculti sunetul vocii mele. Ai cazut de doua ori in aceeasi capcana neiertatoare! Cand o intelegi ca numerele sunt doar o unealta a destinului pe cand eu stau dimineata la cafea cu destinul, insusi? Am dreptate, din nou. Si tu o stii. Mai mult, stii si ca nu vreau sa am dreptate…dar am.
Am uitat sa-ti spun ca te iubesc de opt ori in opt moduri diferite. Dar asta stiai deja…