Ma gandesc sa-ti spun cat te iubesc. Cat te-am iubit si cat te voi iubi…
Si nu e ca si cum nu stiu sa ti-o spun sau ca nu ti-am spus-o deja de milioane de ori, ci ma gandesc cum sa-ti spun asta in alte milioane de feluri. Nu-ti imaginezi ce incercare grea e asta! Cum ii spui cerului ca e albastru? Cum ii spui universului ca e infinit? Cum ii spui eternitatii ca e vesnica?
Crezi ca universul stie ca e infinit? La fel cum tu stii ca te iubesc far’ de-nceput si fara de sfarsit? Imi amintesc acum a saptea oara cand ne-am intalnit fiindca atunci ti-am spus ca te iubesc printr-unul din modurile mele favorite. Mai stii? M-ai intrebat daca imi doresc familie. Iti mai amintesti ce ti-am raspuns? Fara sa respir, fara sa clipesc si fara sa fiu nimic mai mult decat ceea ce sunt, te-am privit in ochi, am zambit si ti-am spus „Tu esti familia mea!”.
Nu o sa uit asta niciodata. Pentru ca mi-a zguduit sufletul si mi-a adus pacea pe care atat de multi o ravnesc. Era cel mai simplu mod prin care puteam sa-ti explic ca atunci cand ma uit in viitor, te vad pe tine. Daca viitorul meu ar fi o pensula, pe tine te-ar picta. Si, ce sa vezi, chiar pe tine te-a pictat. Iar eu, bun observator, am avut ocazia sa privesc de pe margine.
Imi amintesc stangacia ta si neputiinta unei reactii potrivite. Fiindca nu ai stiut ce sa faci sau ce sa zici…ai stiut doar sa ma iubesti la infinit. Si ochii iti sclipeau de fericire si viitor in momentul ala! Doamne, cum iti sclipeau…
A saptea oara a fost momentul in care familia noastra a prins contur si curaj in acelasi timp. Radacini. Temelie.
Cat curaj din partea noastra sa punem all-in unul pe celalalt, desi viata inca nu ne aratase mana ei. Dar vezi, am reusit sa pariem, cu tot ce aveam in momentul ala, pe sclipirea din ochii nostri. Si nu-mi amintesc sa fi contat altceva in afara de asta, fiindca chiar nu a contat. Si inca nu conteaza. Imi pariez oricand viata pe sclipirea din ochii tai!
Iar daca toate celelalte lucruri pot minti, privirile nu mint. Privirea ta nu minte. Iar in privirile noastre ne putem trai eternitatea…