Ploaie de stele si stele in ploaie. De cate ori m-am minunat de rezultatul desfranat al privirii tale, al sufletului si al mintii, dar niciodata de cuvintele tale. Nu stiu ce a fost, sau cum, sau cand, dar cuvintele tale nu au parut a vrea sa se bata in cuie si sa reziste intr-un soare incins ore, zile, saptamani.
Se spala usor sub o ploaie de stele si nu raman pictate sau macar patate pe irisul inimii mele. Nu de alta, dar m-as fi asteptat. M-as fi asteptat sa deschizi gura si sa opresti timpul in loc, sa taca muntii si vaile, sa paleasca lumina si sa innebuneasca pamantul de sub noi. Poate ca mint; a innebunit uneori.
Degeaba, as spune, fiindca n-a ramas nebun. Din cauza ta nu a ramas nebun, din cauza vorbelor batute de un simplu vant de vara care s-au perindat usor si primejdios prin cine stie cate urechi in cine stie cate forme, care mai de care mai statornice sau nestatornice. Iar eu, cuminte si inchinat in fata destinului, am asteptat ca vorbele sa fie spuse si supuse, cu iz de toamna tarzie si accente de iarna grea, cu masura unui ecou aruncat cu mandrie intr-o pestera fara fund, fara inceput si sfarsit.
Si mie imi plac cuvintele, le iubesc! Le savurez ca pe o sampanie scumpa dintr-un pahar scump. Pacat ca de aceasta data paharul a fost mai scump decat sampania…
Dar te-am ascultat si te-am auzit, te ascult si te aud, te voi asculta si te voi auzi. Urechea mi-e umila, supusa unui suflet mereu in cautarea unui viitor perete in perete cu nemurirea. Iar nemurirea, ce sa mai zic…e vrajba din venele mele, e cufarul in care ma inchid o mie de vieti si mor si traiesc de o mie de ori in o mie de feluri. Am atata curaj sa-mi construiesc eternitatea incat nimic nu mai conteaza.
Imi place jocul asta de-a eternitatea si de-a cuvintele. Il ador si il iubesc ca pe o dimineata de duminica in care ne trezim privire in privire si nu spunem nimic, doar zambim. Grandios!
Mult mai potrivit pentru noi si mai ales pentru tine. Tacerea te imbraca la nesfarsit intr-o pace infinit mai pretioasa decat ar putea vreodata sa o faca cuvintele. Esti de acolo, esti din filmul ala. Asa ca mai bine ma privesti, mai bine imi vorbesti cu ochii si cu sufletul; stii ca ti-am zis deja ca sufletele noastre se inteleg mai bine decat am putea face-o noi vreodata.
Stapan asupra invatamintelor si dreptatii, prefer sa conversam tacit; e mai romantic, mai promitator si mai delicat. Si cuvintele…lasa-le in legea lor pentru ca acum nu sunt altceva decat niste stele in ploaie, iar daca-mi ridic privirea, nu o sa le vad. De auzit, nici nu are rost si nici n-as vrea sa aiba.
Ploaie de stele si stele in ploaie. De-atatea ori si tot de-atatea ori tu esti o stea iar eu judecator al luminii. Radiaza. Ce noi murdarim, ploaia sa spele; ce noi spalam, eternitatea sa imbrace; pe rand, atent, la nesfarsit.