Ce faci? Ma mai asculti, sau ai adormit? Cred ca doar ma privesti prin negura timpului, intinsa, cu capul pe-o parte si cu privirea atintita la cuvintele mele carnoase. Cuvinte grele, imbracate in iubire eleganta si dorinta nesatula. Doar stii cat de multe am de spus, cat de infinit pot vorbi despre tine. Fara oprire, fara sa respir, fara sa clipesc…
Si daca prima oara cand te-am vazut mi s-a oprit sufletul in loc, a doua oara am avut curaj. A doua oara imi vibra inima, mi se zbateau gandurile si te cautam cu privirea. Agil, plin de intrebari, ma invatam sa-ti recunosc parfumul. Imi dresam ochii sa te recunoasca doar pe tine. Imi amintesc si-acum, dupa atata timp, cat de indelungat te-am privit. De data asta nu mi-am mai dat privirea intr-o parte.
Cu glas viu, prins in tonuri de „o sa te iubesc pentru totdeauna”, incercam sa iti ademenesc fiinta. Din nou, parul tau ce curgea ca o vapaie fara inceput si sfarsit m-a capturat. M-a tintuit si mi-a deschis drumul spre visele din trecutul meu. Fiindca mi-am amintit parul tau si picioarele de acum multi, multi ani…cand te-am avut in vis fara sa stiu.
Doamne, picioarele tale! Constructii divine, mladioase, perfect calibrate pe gandurile mele. Stii deja ca iti iubesc picioarele, dar nu stiu daca stii ca le-am iubit de pe atunci. Turnate parca dintr-un lut sfant, fara cusur si fara moarte, mi s-au descris cu atata eleganta si rafinament perfid. Le-am masurat cu privirea bolnava de 1000 de ori, doar sa ma asigur ca nu gresesc si ca perfectiunea lor e reala si nu doar o inchipuire a unei minti prea fascinate de viitorul alambicat ce avea sa vina. Dans.
Si ochii tai…cat de tare mi se razboia sangele in vene cand iti intalneam privirea. Erai inca prea timida, prea necredincioasa ca sa ma poti privi in ochi indelung de mult ca sa vezi ce vedeam eu de pe atunci. Dar ma priveai. Jonglam cu sentimentele si te prindeam, ca un hot de praf de stele, de fiecare data cand aveai curajul sa imi verifici interesul desfranat. Ce ai vazut la mine, oare? Pentru ca eu stiu ce am vazut la tine. Si atat de multa bucurie negandita si bunatate imprasitata gratuit in fiecare colt al retinei nu cred ca am mai vazut sau o sa mai vad vreodata in ochii unei fiinte…
Iti amintesti cat de static eram? Ma simteam in avantaj, eram statuie blocata in timp iar tu jucai rol de Medusa cu sufletul meu neterminat. Iarasi si iarasi, eu, un om gresit, reparat si neterminat, iar tu, culoare necolorata, muzica necantata, vis nevisat, dans nedansat.
Cat magnetism granular ne inconjura si cata dreptate necinstita se varsa asupra noastra…Cine avea sa stie viitorul? Cine avea sa stie ce o sa-mi fii si cine o sa-mi fii? Ce Dumnezeu sau zeitate milenara avea sa creada in destinul scos din cuie de noi?
Si tu stii ca noi am scos din cuie destinul. Altfel, n-ar fi existat o a doua oara. Altfel, noi am fi fost unul si unul, niciodata goi, niciodata doi.