Ma gandeam sa-ti spun ceva ce nu stii, dar nu stiu daca o sa am ocazia. Stii atat de multe, in atatea feluri, de atatea ori…
Stii tot. Lumea mea, incastrata in fulgi de iubire, plina de sperante si de sfantul vant al dorintei, prins in sforile universului, spanzurata pe scena dreptatii, o stii pe toata. Si totusi, nu stiu daca stii sau daca iti mai amintesti. Nu-i nimic, o sa-ti colorez eu tabloul eternitatii.
De prima oara cand te-am vazut, am stiut. Nu stiu ce-am stiut, nu stiu de ce am stiut, dar am stiut. Stii sentimentul ala cand ti se opreste sufletul in loc? Ala de zic oamenii ca li s-a taiat respiratia. Interpreteaza ei gresit; de fapt, atunci sufletul ia o pauza ca sa absoarba toata lumina din jur, tot haosul si toata linistea. Il stii? Da, asta mi s-a intamplat, mi s-a oprit sufletul in loc cand te-am vazut.
Dar stii ce e si mai curios? Ca nici eu si nici el nu aveam sa prevedem drumul lung din fata noastra, petalele de luna ce aveau sa ne paveze calea, praful de stele ce avea sa ne imbrace. Dar am stiut. Imi amintesc atat de clar…dar atat de clar! Zici ca ieri te-am vazut. Si eu acum privesc printr-un diamant difuz ingreunat de timp si liniste. E multa, mult prea multa liniste in juru-mi. Imi displace.
Dans. Da, asta ar fi cuvantul ca sa descriu momentul in care privirea ti-a atins prima oara silueta sfanta. Imi dansa sangele in vene, imi dansa inima in piept, imi dansau ochii in ritm de tine. Si stii ce e si mai aberant? Ca si tu stii, si tie ti s-a oprit sufletul in loc. Doamne, momentul ala cand privirile noastre s-au ciocnit doar pentru o clipa iar privirea mea s-a dus intr-o parte, a ta in jos, si amandoi ne ascundeam dupa perdeaua de momente ce aveau sa urmeze.
Erai inconjurata de atatia oameni care au disparut intr-o secunda. In mintea mea, in ochii mei, in lumea mea…erai doar tu. S-a oprit timpul si noi cu el. Iti amintesti? Iti amintesti cand m-ai vazut si ai stiut? Ai stiut ca o sa urmeze ceva, ai stiut ca n-avem inceput si sfarsit, ai stiut.
Te-am pictat in vise de atat de multe ori dupa momentul ala! Doamne, cata disperare, cat haos si ordine, cata pace, cat curaj…pe toate le-am simtit ca pe o briza acida de vara, ca pe aerul rece venit sa ma salveze din febra inconstientei. Te-am construit si te-am daramat de mii de ori si intotdeauna am ajuns la acelasi rezultat: vreau sa te construiesc si sa te daram o eternitate.
Ingroapa-ma in sufletul tau. Cladeste-mi un templu acolo. Lasa-ma sa ma rog in el si sa-ti aduc ofrande. Ingenuncheaza-mi si fa-ma stapanul cerului tau. Fa-ma sa-mi stea sufletul in loc din nou, si din nou, si din nou…
De prima oara cand te-am vazut, am stiut. Si tu la fel. Ce zambet, ce haos frumos, ce pace necurata, ce liniste grabita. Privire in privire si suflet in suflet, asa o sa traim pe veci. Si cand te gandesti ca e doar prima oara…