Mi s-a rupt filmul pentru o secunda…
Atat de multe lucruri la un loc, atat de multe clipe numarate si nenumarate. Oare cum arata clipele alea nenumarate? Si Doamne, atat de mult parfum…de zici ca ne-am construit fiintele din parfum de mine si de tine. Inca simt mirosul pielii tale de atunci, imi amintesc detaliile fine, mana ta pe pieptul meu…
A sasea oara cand te-am vazut, mi-am pierdut busola. Dupa foarte mult timp, mi-am pierdut-o. Si nu fiindca aroma ta mi-a dereglat simturile sau fiindca sufletul meu a luat-o la galop pe un traseu indecis, ci pentru ca nu vedeam urmatorii pasi. Erai atat de volatila, ca un vulcan ce isi gandea eruptia pe acorduri de Mozart. Nimic real, nimic ireal, nimic nimic. Persuasiva si totusi timida, decisa si totusi intrebatoare, curata dar cu ganduri murdare.
Resimt iubirea momentelor ce ne-au depasit pana in maduva oaselor. Daca ar fi sa inmagazinez momentele alea, probabil ar straluci mult prea tare intr-un seif mult prea linistit. Fiindca la fel erai si tu, iti straluceao ochii mai intens si mai provocator decat orice alt diamant pacatos de pe pamantul asta. Si aveai o liniste in suflet pe care nu am inteles-o atunci. Dar acum o inteleg pentru ca eu iti dadeam linistea aia, eu iti tineam pacea imprastiata in vene.
Iti amintesti ca ti-am gatit? Cu atat de mult drag si cu atat de multa daruire. Iar tu, usor impresionat si pusa pe ganduri, te-ai diluat in cina noastra intima ca mai apoi sa ajungi sa te diluezi in gandurile mele inaltatoare. Fiindca da, la fel ca in prima secunda, te-am inaltat pe un piedestal de pe care nimeni niciodata nu ar putea sa te dea jos.
Si am ras, Doamne cat am ras! Imi amintesc cum am stat imbratisati ore in sir de parca ne-ar fi lipit universul, ne-am pierdut unul in ochii celuilalt de parca lumea din jur era doar o aparitie defaimatoare iar tot ce conta, tot ce insemna lume si univers pentru noi era distanta dintre privirile noastre. Magneti si ganduri.
Iti amintesti cum nu-ti doreai sa mai pleci? Cand ne-a ajuns, in cele din urma, seara, nu-ti venea sa mai pleci din inclestarea sigura a bratelor mele. Imi amintesc cum lucrurile si-au pierdut sensul pentru tine iar eu eram refugiul tau vesnic. Iar eu, fericit si implinit, imi gaseam refugiul in tine.
Refugiu…ce cuvant greu. Refugiu, magneti si ganduri…