Mi-e dor…
sa te gasesc din nou intr-un scenariu asemanator,
picior peste picior,
vorbind cu drag despre amor.
Degeaba sunt un scriitor
ce cauta, cu greu, un gram de ajutor
daca pe zi ce trece, mor.
Nu ma gandeam ca timpu-i greu
si n-am crezut ca o sa fii asa mereu.
Eu,
purtat doar de destinul meu
spre apogeu,
poate-am crezut ca sunt un zeu.
Suna’ cliseu,
dar ma transform intr-un muzeu.
Mi-e dor de o vreme mai buna
in care tu esti o nebuna
plina de soare si plina de luna,
pesemne gata sa rasara dar sa si apuna
doar ca sa ma supuna.
Altfel, noi suntem singuri impreuna.
Noi suntem singuri si departe
fara curaj, fara iubire care sa ne poarte
pe vanturi tulburi sau pe vanturi line, foarte.
O vesnicie…si nimica ne desparte.
Pe timp anevoios,
pe timp ploios
parca imi vine sa devin iar credincios.
Si niciodata nu am fost prea cuvios
desi-am stiut ca tu esti dar celest si pretios.
Sunt furios
pentru ca eu sunt si mai pretios.
Misterios,
ramanem singuri impreuna…fara rost.
Mi-e dor de ce am fost…
