Ploaie in suflet si suflet in ploaie…
De fiecare data cand incep razboaie.
Cand cerul se rasteste cu glas anevoios
Asupra unei lumi defecta gratios.
Si cad picuri pe rand sa rupa nostalgia
Unui prezent meschin ce nu vede magia,
Unui trecut bolnav ce nu-si gaseste drumul
Si-a unui viitor ce zbiara ca nebunul.
Involburate ganduri se zbat primejdios
Ca sa elibereze un suflet prea frumos,
O inima scaldata in vis si nepasare
Si o privire lunga proprita-n departare.
Dar ochii nu cedeaza. Doar mor incet, plapand.
De aburii dreptatii au obosit jucand
Pe scena mult prea uda si fiarta-n lacrimare,
Doar cu aplauzi scurte si fara vreo plecare.
A prins viata si noaptea, s-a rupt din realitate
Si isi nenoroceste destinul plin de fapte,
Cu dansul ei absurd se-ndeparteaza-n zare
Si lasa-ndragostitii sa planga-n disperare.
Suflete-n ploaie si ploaie in suflet…
Pe timp de pace nu se-aude niciun sunet.
Si daca-ar fi ca pacea ploii sa se-opreasca
Ne-am ingropa cu totii intr-o liniste groteasca.
