Ma simt cumva ciudat de cand nu mai traiesc.
Parca m-apasa norii iar eu n-am ce sa fac,
Parca ma-nnec cu spume si tot nu reusesc
Nici sa respir, nici sa vorbesc, da’ nici sa tac.
Inconjurat de fraie si-ntrebari fara vreun scop
M-ascund mai des in spatele unor idei.
De am vreun ras, abia astept sa il ingop
Iar daca vad, atunci nu cred in ochii mei.
Dupa ce beau dintr-un pocal cu nestemate
Ma rog sa stiu ce n-am stiut vreodata.
Nu-s pus pe stat, dar nici nu-s pus pe fapte
Si ideal ar fi sa am viata ciudata.
Desigur, cand mi se nazare vreo-ntamplare
Plina de spirit, viata si de stralucire,
Atunci pornesc la drum in locuri vechi, neclare,
Sa caut niste palme si un pic de iubire.
Cred ca ar fi banal sa ma trezesc perfect,
Fara vreo piedica ascunsa sau vreun ghiont necurat.
Sunt impacat sa stiu ca am doar un defect
Chiar daca nu-i al meu, chiar daca ii furat.
Iarasi ma-ntind cu marea la discutii vaste,
Ne contrazicem intr-un ring ce ne inchide,
O dam din alea bune-n alea proaste
Si-ajungem sa vorbim despre perfide.
Ea-mi povesteste despre ce-a pierdut,
Nu discutam despre durere sau ceva concret.
Eu, mai stapan, ii povestesc de ce-am avut
Iar ea imi spune ca-s nevazator si imperfect.
