Ma gandeam la nemurire si la tot ce presupune,
La morbid si la iubire, la ce poti si nu poti spune.
Adamant si praf de stele curg prea lin din infinit
Iar tu stai inchis in casa, prea satul si prea lihnit.
Nu-ti ajunge viata asta, nu-ti ajung timpul si anii,
Iara ochii tai, betegii, nu clipesc, stau ca sarmanii,
Si asteapta de la tine sa-i indrumi spre radiant
Dar tu esti neterminat, joci rol de comediant.
Universul te cuprinde, te asteapta sa-l deschizi.
Tu? Esti ocupat cu tine si cu pasii tai stupizi.
Iti traiesti viata abrupta numa-n ore si minute,
Numa-n clipe insirate si-n momente retinute.
Nemurirea-i un joc sfant ce se joaca doar in doi,
Tu si Dumnezeul tau, inainte si-napoi.
Daca ai crezut vreodata ca-i un joc de societate,
Dumnezeu merge-nainte, iar tu vei ramane-n spate.
Ma gandeam la nemurire si la tot ce presupune,
La morbid si la iubire, la ce poti si nu poti spune.
Ma gandeam cum individul, prost si fara de putere,
Nu termina viata asta dar deja alta isi cere.
Criminal neostenit, cu cutitul stai in mana
Si astepti ca nemurirea sa ajunga la-ndemana.
Decat sa-i faci loc in casa, in suflet si in povesti,
Tu preferi sa-i faci o rana si apoi doar sa privesti.
Nemurirea n-o sa moara. Te asteapta, ca sa stii,
Sta cuminte si indura, tot priveste cum tu vii
Inspre poarta ei preasfanta, de injunghieri patata,
Dar tu, omule, ai grija sa nu fie ferecata.
