Mergeam pe strada pe care iubesc.
Era o dimineata ce nu promitea prea multe,
Nu era nimeni sa m-asculte sau sa ma insulte.
Era o dimineata simpla, daca nu gresesc.
Cu pasi marunti, pe umbra marilor eroi,
Carunt de ganduri si de sentimente incropite,
Simteam o adiere de-ntamplari si zile risipite.
Nu-ntelegeam de merg la pace sau doar la razboi.
Sculptam in departare cu privirea
Cand fara sa-mi imaginez vreun grand decor,
Fara sa simt ceva subtil sau amenintator,
S-a intamplat sa se intample intalnirea.
Era acolo, parca m-astepta de cand!
Sincer sa fiu, nu am stiut daca-i naluca sau poveste,
Nici daca gandurile sale ar fi fost oneste.
Dar m-am decis sa-i dau o sansa, tremurand.
Am salutat frumos si elegant, corect.
Apoi tacit, am asteptat raspunsul ce nu l-am primit.
Nu m-a intimidat si nici macar nu m-a oprit
Faptul c-am asteptat o vesnicie un raspuns perfect.
Desigur, au urmat propuneri indecente.
Curiozitatea mea defecta nu a dat eroare
Si m-a facut sa o invit la o scurta plimbare,
Iar mai apoi, la mine-n casa pentru cateva momente.
N-a fost sa fie, stii cum e destinul,
Sa stea doar cateva momente, nesatula!
S-a pus pe pat, ai zice, pentru totdeauna.
Si uite-asa a inceput fara sa vreau, suspinul.
Mi s-a oprit putin timpul in loc
Si m-am proptit in gandurile ce le imparteam,
M-am dezbinat incet de crezuri si de ce simteam
Si-am realizat ca ori sunt prost, ori n-am noroc!
M-am intalnit cu linistea si-am invitat-o-n casa!
Ce dobitoc de spor m-o fi inpins ca sa o fac?
Ce am gresit…sau n-am gresit? Trebuia sa tac?
Destinul! Dar macar e bine ca-i tacuta si frumoasa.
