Destin pe umbre, plapuma de stele…
Ciudat cum ne-nvatam a plange iara
Si cum o iau la vale lacrimile mele
La inceput de toamna, spre sfarsit de vara.
Apropie-te si spune-mi ce ai mai facut,
Invata-ma sa-nvat a te-asculta.
Asteapta-ma sa-mi dreg glasul tacut
Ca sa-ti raspund deodat’ cu inima.
Raspuns precis nu am cum sa iti dau
Dar pot sa-ti spun cum e sa n-ai rabdare,
Cum reusesc la nesfarsit sa ma predau
In niste umbre vagi, in niste umbre clare.
Am invatat sa plang cu lacrimi de argint
Ca sa te vad straluce-n ele infinit!
M-ai invatat sa plang cu lacrimi de argint.
Te-am asteptat…si ai venit…dar n-ai venit.
Apropie-te acum sa le culegi
Sa-ti faci preamandra rochie din ele,
S-o pui pe tine si sa intelegi
Ca te-am ascuns si stralucesti doar printre stele.
Cand te deplang ma simt uman si chior,
Ma simt o cioata de-univers sculptat.
Ce brav decor, ce bland culcus si ce fior
E-n mine si in jur cand a-nnoptat!
Cu lacrimi de argint mi te-amintesc.
Te-mbrac, iar te dezbrac…acum esti goala!
Pustiu, dar totusi pot sa te iubesc
Cand esti un vis dar si cand esti reala.
