Paris! Varf de pantof stiletto!
Ce atmosfera, ce miraj!
Cumva fara vreun drept de veto
M-adopta si imi da curaj.
Turnul Eiffel e iar de paza
Si parca nici n-ar vrea sa plece.
Se crede musafir de vaza
Si-asteapta anotimpul rece
Sa se imbrace in lumini
Si sa pozeze-n star de filme,
Printre perversi, printre straini,
Printre viori si printre rime.
Versailles se odihneste-n tihna
Fara sa spuna ce-a vazut.
Nici daca il scoti din odihna
Clar nu il scoti din increzut.
Las totu-n spate si pornesc
Pe malul Senei, printre ganduri.
Nici nu apuc sa obosesc
Ca o aud purtata-n vanturi.
„Garcon, o apa! Te-am pupat!”
Incremenesc, nu-mi vine a crede!
„Asa curaj grav si-alintat…
Dar stai putin, daca ma vede?”
Intorc privirea curios
Manat de tot ce n-am avut
Si vad un loc misterios,
Cumva terasa, de demult.
Cu coada ochiului zaresc
Zambet hazliu, privire blanda.
Cu-n suflet clar si nefiresc
O vad pe ea dulce, plapanda.
S-a naruit un univers
Si mi-a cazut cu totu-n vene!
Cu tactica m-opresc din mers
Si ma indrept spre ea alene.
„Restaurant? Terasa? Ce o fi?
Nu mai conteaza, ma asez.”
Fara sa vreau ii vad pantofii
Si ma apuc s-analizez.
„Dar cum sa-ncep…si ce sa zic?”
Incerc sa par preocupat.
„A, gata stiu!” si ma ridic:
„Garcon, o apa! Te-am pupat!”
