Si eu sunt Zeus, eu sunt Dumnezeul tau!
Te iau in mana si te strang mereu.
Tu esti o lume,
te-am creat, ti-am dat un nume
si m-am cladit in jurul tau
ca un cavou.
Ai inflorit, te-ai ofilit
si ai gresit
cand tu ai vrut
sa nu te mai ascult.
Sa nu-ti mai vad copacii, marea,
sa nu-ti vad cerul si visarea,
sa nu vad tot ce faci, ce-ascunzi,
sa te scufunzi.
Si mi-am dorit sa ma implori
sa-ti iert necazul, sa nu mori.
Ca daca mori, eu ce mai fac?
Acuma zi-mi, de ce n-ai implorat?
De ce nu te-ai rugat la cer?
Disper.
Era de-ajuns
sa nu te-ascunzi
sub apa ce te-a aparat.
De fapt,
cand mi-ai fi spus ca vrei sa te salvez
eu ti-as fi dat motive sa visezi.
Dar sa nu crezi
ca nu te-as fi ucis eu tot,
doar fiindca pot.
Acum de mori, tu mori. Si eu la fel,
incetinel…
Fiindca fara pamantul meu,
eu, Zeus, Dumnezeul tau,
si tu pamant cazut in nepasare,
suntem doi morti ce ne murim cu-ardoare.
Si eu sunt Zeus, eu sunt Dumnezeul tau,
dar nu-ti fa griji,
la fel de tare cad si eu!
