La ceas de seara, sub o pleoapa obosita,
Chiar langa visul verii si privirea ostenita,
Pe dupa ganduri ce mi se ascund in vene
Te regasesc mereu ascunsa-n maini viclene.
Insiropata zdravan in nectarul tineretii,
Te scalzi cu intrebari neintrebate-n palma vietii.
Iar cand incerc sa ma apropii cateodata,
Iti intri-n rol si iti joci piesa prea jucata.
Si deopotriva imi zambesti fara-ndoiala.
Pictata-n fraze, esti epava ireala!
Si nu clipesc, ca sa te pot iubi cu totul
Dar ma inneaca gandul, idiotul!
Iar alta data iti asumi glas mincinos,
Plin de nuante si de timpul veninos.
Se vede ca trecutul ti-a fost maistru bun,
Te-a invatat sa fii reala, presupun.
Dar nu-nteleg ce se intampla-n umbra noptii.
Nu ca as vrea, dar ma intreaba mortii.
Si ma intreaba pe un ton surprinzator
De parca eu as sti si pasul urmator.
Eu le raspund, ca nu mi-e greu sa recunosc
Stafii cu manta, ce le stiu si le cunosc.
Iar tu, cu mana infipta-n pieptul meu prea viu
Incerci sa ma convingi de viitorul ce il stiu.
Te cred in stare sa inchini lupta dreptatii,
Dar oare poti pleda ciudata-n fata realitatii?
Este devreme…sau tarziu. Nici nu conteaza.
Timpul te cheama, asa ca demonstreaza.
