Vad din ce in ce mai des oameni singuri in jur. Si cand zic singuri, nu ma refer la cei care nu sunt intr-un cuplu. Dintotdeauna am vazut oameni pe a caror fata sunt tatuate ranile grele lasate de singuratate; cumva, n-ai cum sa nu-i vezi fiindca sunt ceva mai „grei”, mai fantomatici si in acelasi timp persistenti, nu-i vezi neaparat pe ei dar te apasa un fel de tipat silentios de fiecare data cand trec pe langa tine. Si mi se par curiosi si intriganti.
Sunt oameni simpli, in general. Desi poate nu-ti pica bine, dar oamenii cu un caracter complex, de regula, nu sunt afectati in acelasi mod de singuratate. Inainte sa te agiti si sa spui ca te-am ofensat, am zis „oamenii cu un caracter complex” si nu „oamenii mai inteligenti” iar in al doilea rand, am subliniat faptul ca nu sunt afectati in acelasi mod. Asta pentru ca singuratatea are o cu totul alta semnificatie pentru ei, un alt impact.
In primul rand, as vrea sa stabilim faptul ca singuratatea poate fi o boala grea, degenerativa, sau poate fi o forma avansata de cunoastere a sinelui, de regasire (sau gasire, dupa caz). Poate insemna tristete sau, in ciuda a ceea ce stii, fericire. Aproape ca as spune beatitudine, daca mi se permite. Dar cum deosebim fetele singuratatii? Mai mult, cum le intelegem si le acceptam pentru a le folosi in propriul nostru beneficiu?
Primul caz, in care singuratatea este descrisa si insusita ca instrainare, izolare, poate fi cel mai toxic. Poate escalada si poate degenera tocmai prin cel mai important atu al sau si anume faptul ca este autosustenabil. In traducere libera, cu cat te izolezi mai des, cu atat mai mult vei dori sa te izolezi. Acest comportament antisocial isi are cel mai probabil radacinile in neajunsurile tale cu privire la oamenii din jur.
Instrainarea de colectiv sau de ins este aplicata in mod regulat atunci cand promite un beneficiu. Din nou, in traducere libera, atunci cand iesi cu prietenii/rudele/colegii, ceva din acel mediu te face sa te simti inconfortabil (ai mai putini bani, esti mai gras sau mai slab decat ei, te imbraci cu altfel de haine, nu ai glume la fel de bune, etc.) iar gandirea ta, la acest moment nesanatoasa, iti sustine dorinta de a fi singur. Ceea ce tu percepi a fi un beneficiu – sa fii singur la tine acasa, fara parerea judecatoare a celor din jur – de fapt este un normal mediocru pe care l-ai antrenat in timp si care, in mod obsesiv si fantezist, iti ofera confort.
Deci a fi singur intre 4 pereti nu este mai bine sau mai sanatos pentru tine din punct de vedere social, dar este mai confortabil; sau cel putin iti da senzatia asta deoarece in mod logic, incercarea integrarii te face sa te simti inconfortabil. Singura chestie pe care nu o intelegi este ca cele doua nu se autoexclud in mod direct si radical. Secretul este constanta. Trebuie sa incerci in mod regulat sa te integrezi (evident, daca asta iti doresti – dar in cazul de fata, da, asta este de dorit). Daca nu reusesti, este posibil ca oamenii din jurul tau sa nu fie pe aceeasi lungime de unda iar solutia este sa gasesti altii noi.
Singurul lucru pe care trebuie sa-l eviti e autoizolarea constienta si acceptata. Dupa cum spuneam mai devreme, este degenerativa si autosustenabila, asa ca poate duce la depresie, involutie si tristete. Mai pe scurt, daca atunci cand iesi din casa pleci cu gandul ca abia astepti sa te intorci, daca atunci cand esti pe strada/la magazin/in mall simti ca nu apartii si vrei sa pleci mai repede, daca totul in jur te enerveaza si te impinge inspre casa, atunci ai o problema reala pe care trebuie sa o accepti, intelegi si tratezi.
Al doilea caz este cel in care singuratatea e coerent acceptata si insusita ca parte majoritara in aroganta. Aici impactul social este minuscul iar instrainarea este constienta si voita. Vorbim despre oameni care se considera sau sunt mai presus de cei cu care se inconjoara. Desi initial poate parea banal, acest sentiment de superioritate este la randul sau, ca si in primul caz, autosustenabil.
Singuratatea este hranita de aroganta iar aroganta este hranita de superioritate; o mana o scarpina pe cealalta; stii tu. Cu cat intalnesti mai multi oameni carora le esti superior (sau fata de care ai un sentiment argumentat sau neargumentat de superioritate), cu atat mai mult vei dori sa fii singur. Tu cu tine esti mai bine, poti purta discutii mai inteligente, poti fi mai real. Acest comportament social este ceva mai greu de corectat deoarece tine exclusiv de ins.
Concluzionand, va trebui sa te inconjori de oameni care te pot provoca mintal si emotional, care te pot contrazice in mod real si argumentat, care reusesc sa te scoata din zona ta de confort. Desigur, ocazionalele „hai ca merge si asa” sunt recomandate. Daca nu vrei sa ramai singur si izolat, doar tu cu tine, incearca sa mimezi in mod constant lipsa arogantei. Nu modestia ci lipsa arogantei. In cele din urma s-ar putea sa devina un obicei pe care sa-l accepti ca fiind valid si real.
Al treilea caz, si cel mai fericit, este acela in care singuratatea este sinonim cu autocunoastere, regasire. De cele mai multe ori este o alegere constienta, cu baze logice sau emotionale si intotdeauna argumentata. Poti ajunge aici fie in mod natural, fie trecand prin oricare din primele doua cazuri.
Cel mai important lucru de retinut cand vine vorba de autocunoastere este ca tu niciodata nu petreci timpul singur ci petreci timp cu tine.
In acest caz deja impactul social este inexistent si irelevant. Ca sa iti dau si un exemplu cu care cred ca poti relationa, gandeste-te la liceu/facultate/master. Daca te duci la cursuri intr-o sala plina de oameni, profesorul preda iar tu inveti. Daca cumva in aceeasi sala ai fi doar tu si profesorul, crezi ca el nu ar mai preda iar tu nu ai mai invata? Ba da. Lucrurile, din punctul de vedere al informatiei, ar decurge in exact acelasi mod, poate chiar mai bine. Deci socialul iese din discutie. Mai mult, tu fiind si profesor si elev, ai nemarginita oportunitate de a fi mai diligent, mai dedicat, mai pregatit.
Singuratatea este folosita ca unealta iar de cele mai multe ori timpul petrecut cu tine este proportional mai important si mai de impact decat timpul petrecut cu ceilalti. Dar ca sa inveti sa folosesti singuratatea ca un tool de dezvoltare personala, trebuie mai intai sa inveti niste lucruri de baza. Printre ele sunt: intelegerea, acceptarea, iertarea, curajul, rabdarea.
Trebuie sa intelegi si sa accepti ce ti se intampla si ce se intampla in jurul tau, trebuie sa fii capabil sa te ierti atat pe tine cat si pe cei din jurul tau, trebuie sa ai curajul de a o lua de la capat in orice moment si trebuie sa iti acorzi rabdare atat tie cat si oamenilor ce te inconjoara. Fiecare din aceste lucruri, luate individual, este greu de stapanit si insusit, dar daca faci primii pasi cu atentie si dedicare, restul vor veni in mod natural. Daca depui efort inspre a deveni mai bun, lucrurile nu au cum sa mearga decat intr-o singura directie: sus.
A fi singur nu e un avantaj sau un dezavantaj. E doar o stare de spirit, un mod de viata, o caracteristica pe care o poti folosi pentru a evolua sau pe care o poti lasa sa te macine. A petrece timpul cu tine e o oportunitate pretioasa cu efect imediat, insa a fi singur intre multi e o pedeapsa autoaplicata ce se repeta fatidic. Ai grija ce faci cu singuratatea ta.
- Citeste si: Singuratatea in doi: cauza, efect si antidot