Conditionarea, in genere, e intalnita din ce in ce mai des si este de cele mai multe ori atat cauza cat si efect. Desigur, social vorbind, e temeinic acceptata ca fiind atat drumul cat si destinatia prin prisma rezultatului tacit pe care il ofera. Deasemenea, este rezultatul impartial al timpului, fie ca vorbim de o perioada scurta, medie sau lunga.
Dar ce este, propriu-zis, si cum se manifesta in relatiile conjugale (sau extraconjugale, for that matter)? Cum afecteaza un cuplu? Cand o intalnim, cum arata, care sunt modalitatile prin care poate fi innabusita si de ce ar trebui sa se intample asta?
Conditionarea sentimentelor sau conditionarea sentimentului de iubire e la limita fina a pleonasmului. Propriu-zis, in termeni largi, conditionarea se refera la actul de a limita ceva de altceva; X poate avea loc doar daca se intampla Y. Si tocmai de aici natura usoara de pleonasm: iubirea se intampla pur si simplu, nu e dependenta de factori externi. Aici pot fi subtil contrazis de cei pentru care iubirea inseamna altceva decat necunoscuta, dar argumentele sunt cel putin discutabile.
Aceleasi argumente isi au, desigur, baza reala si cinica. Dar din perspectiva credintei, din perspectiva blanda a romantismului si a vietii eterne, ele isi pierd esenta si cad pe rand ca piesele de domino. Dupa cum am mai zis in nenumarate randuri, iubirea reala e pentru totdeauna. Nu pentru 1 luna, 1 an sau 10, nu doar inainte sau pe parcursul unei relatii si nu doar intr-un singur fel sau intr-o singura forma. Iubirea e construita pentru a fi atemporala si omniprezenta.
Clar fapt ca pot exista nuante, dar din perspectiva universala nu pot fi nici luate in seama si nici cuantificate. Ori iubesti, ori nu. Simplu.
Continuand cu aceasta premisa, conditionarea sentimentului de iubire poate insemna doar doua lucruri: ori un sentiment fals de iubire sau lipsa acesteia, ori un sacrificiu mult prea greu de carat de un suflet fara defect.
Conditionarea sentimentelor este din start exclusa atunci cand vine vorba de un sentiment fals de iubire pentru ca nu mai e o conditionare propiu-zisa, ci e mai mult un schimb mai mult sau mai putin drept, o balanta bolnava, un joc dubios in care iei si dai iar la sfarsit tot cu nimic ramai. Exista doar „sa iubesti”; implicit, nu exista „sa iubesti mai mult/putin”. Si atunci nu poti conditiona ceva atat timp cat nu indeplinesti cerinta de baza, respectiv sa ai acces la acel ceva.
Cel mai des se poate observa acest tip de comportament ireal fie in relatiile toxice, fie in relatiile bazate pe beneficii. Relatiile toxice se autoexplica: nevoia inconstienta a unui ins, parte a unui cuplu, de a primi ceva nesanatos de la celalalt.
In relatiile bazate pe beneficii, lucrurile stau asemanator, doar ca schimbul este ceva mai just: iti dau bani/statut social in schimbul sexului, iti dau sex in schimbul libertatii, iti dau prezenta mea in schimbul submisivitatii tale, iti dau incredere personala in schimbul increderii sociale, iar lista poate continua la nesfarsit. Fiecare din cele 2 componente ale cuplului castiga cate ceva, nefiind clar legati la nivel sentimental cu nimic, nefiind parte a unui tot. Drumul este comun pana la prima intersectie.
Singurul moment in care conditionarea sentimentelor este reala poate fi evidentiat de unul sau mai multe sacrificii aproape imposibil de realizat. De cele mai multe ori, aceasta instanta poate fi regasita in cazul iubirea depaseste normele sociale si limitele social acceptate. Mai clar, atunci cand in cadrul unui cuplu in care ambii sunt dedicati se intampla unul sau mai multe sacrificii care nu pot fi intelese sau acceptate de cei din jur sau uneori nici macar de cei din interiorul cuplului, putem vorbi de conditionarea sentimentelor.
Scopul este binele celuilalt deasupra binelui tau, indiferent de ce inseamna asta. Uneori inseamna sa renunti si sa il lasi pe celalalt sa plece, alteori inseamna sa renunti si sa pleci tu. Am subliniat cazurile cele mai evidente, extremitatile. Deasemenea, poate insemna lucruri ceva mai banale, cum ar fi recunostinta eterna, indatorare sentimentala, credinta neclintita sau iertare neconditionata. Forma pe care o poate lua este stiuta doar de cel care o da.
Acest tip de conditionare este aproape imposibil de realizat si imposibil de sesizat din exterior. Este cuantificabila doar din interior, de catre cel care o manuieste cu multa dibacie si cu un suflet incredibil de greu de carat, iar in cele mai fericite cazuri este subtil sesizata si de cealalta parte a cuplului. Desigur, aici intra in joc si reciprocitatea si acela este momentul in care conditionarea sentimentelor este anulata si se transforma din conditionare in libertate. Totala, neclintita, activa.
Concluzionand, scopul poate fi profitabilitatea suprema sau sacrificiul necontestat. Rezultatul, in ambele cazuri, e un castig de scurta sau lunga durata a uneia dintre componentele cuplului, a celeilalte sau, cu putin noroc si un praf de destin, a cuplului.