Ai curaj sa recunosti? Si tu, cu o indignare abila, cladita pe masti atent selectate din sifonierul personalitatii tale, intrebi „ce?”. Raspunsul e simplu: orice. Recunoaste.
Dar nu vrei sa o faci, nu vrei sa-ti recunosti prostia, slabiciunea, dezinteresul, aviditatea, egoismul, iubirea – sau lipsa ei. De ce? Pentru ca e mai simplu sa traiesti acceptat decat sa o faci real. Panza realitatii te sperie tocmai fiindca e atat de subtire incat aproape vezi prin ea.
In ochii tai, recunoasterea implica greseala iar greseala implica slabiciune. Iar slabiciunea…ce sa mai zic, implica ceva atat de infricosator si repugnant incat preferi un ocean de fals si nu o picatura de adevar. Fiindca, tine minte, asta-i razboiul: oceanul versus picatura.
Papusarul zice : curaj, stana de lut. Curaj!