Batran de veri infierbantate,
De cugete pline de dor,
Ma plimb prin zari demult uitate
Si ma gandesc cand o sa mor.
Plutesc pe gand necunoscut
Dar nu ma simt invins de viata.
Poate ma simt un pic prea mut,
Dar asta n-are importanta.
Chiar si asa privesc in jos
Si vreau sa judec tot sub mine.
Desi ma simt mai curajos,
Tot n-am curaj sa uit de tine.
Tot n-am curaj sa ma cobor
Si sa aprind o lume-ntreaga,
Mai bine stau aici, in zbor,
Sa preaslavesc viata beteaga.
Vecin cu aripi si cu luna,
Nu port in piept stele tarzii.
Pe cald si rece-ntotdeauna
Accept sa stau pan-o sa vii.
Viclean, cu ochiul deformat,
Tresar cand vaile se-nchina,
Iar ridicand capul plecat
Vad si-ntuneric, si lumina.
Dezbat divinitatea-n soapte
Alaturi cu un vechi destin,
M-apropii de valente sparte
Si ma patez cu bland venin.
Ce soarta mi-a fost daruita
Sa o infrunt fara sa stiu,
In lumea mea prea naruita,
In universul meu pustiu.
Din vanturi imi fac scump cavou,
Ma las purtat in nestiinta…
Si de-oi fi vesnic un ecou,
O fac si pe-asta cu credinta.
