Accept din cand in cand sa nu fiu de acord
Cu o divinitate crunta ce nu imi da putere.
Alerg abil spre sud, dar alerg si spre nord
Ca sa adun cavouri distruse in avere.
Cu sufletul neuns si lumea atipita,
Cu gand nepetrecut si mana alintata,
Cu briza de argint si inima grabita
Ma poticnesc in tot si-n toate, Tata.
Decid fara sa spun si cred fara sa stiu
Ca Tu m-ai construit iar ei m-au preferat.
Nu pare sa conteze daca sunt mort sau viu,
Atata timp cat sunt rubin amanetat.
Macabrii si morbizii ma vor ca diamant
Ca sa le stralucesc si sa fiu scump decor.
Iar gandul asta rece, prea gol si deprimant,
Ma face sa ma-nchin, sa strig dup-ajutor.
Vreau sa ma valorez, sa fiu numai al meu,
Sa ma imbrac in vise si sa ma scald in lava,
Sa nu ma aibe nimeni, sa fiu carbuni mereu,
Sa fiu nou si bezmetic sau sa fiu o epava.
De ce ma pretuiesti tocmai pe mine, Tata?
Imbraca-i in safire si sa ma lase-n pace!
Rubin neimplinit cu dragoste treptata,
Sufletul meu imi moare, sufletul meu imi tace…
