Nu inteleg relatiile de complezenta. Pardon, inteleg; nu sunt de acord cu ele. Poate sunt usor dobitoc, dar nu ti se pare ca o alocare voluntara din timpul tau pretios catre un scop sau o persoana care nu are un caracter cu finalitate e o lipsa acuta de inteligenta? Avand in vedere ca orice relatie interumana cat si orice relationare necesita un efort implicit din partea ambelor tabere, cred ca orice forma de complezenta e un nonsens.
Sa nu ne pripim, nu sunt complet imbecil. Eu ma refer in mod direct la relatiile de complezenta si in niciun fel, forma sau substanta la diplomatie. Diplomatia e o arta in sine si necesita pe langa toata inteligenta de care dispune un ins si de empatie, dibacie si un gram de plecaciune voluntara – unii ar numi asta smerenie. Dar asta e o alta discutie pe care o vom purta, la un moment dat.
Revenind, complezenta implica efort, ceea ce deja e o problema, avand in vedere faptul ca nu exista finalitate. Pe langa asta, un alt aspect des trecut cu vedere e ca de cele mai multe ori necesita mai mult efort din partea unei parti si mai putin din partea celeilalte.
Acest fir al gandirii conduce la concluzia ca ambii interlocutori sunt prosti, doar ca unul dintre ei e ceva mai prost involuntar. Sau voluntar, depinde de la caz la caz. Dar nu asta e ceea ce ma deranjeaza, sub nicio forma. Nu am nimic cu prostia. Ma deranjeaza risipa de timp. Sunt de acord sa fiu mai putin sau mai mult prost decat tine, dar nu sunt de acord sa-mi risipesc timpul pretios si limitat pe care il am.
De cele mai multe ori, daca ar fi sa ii dam un nume mai sonor complezentei, e un fel de cringe dar nu asa pe fata.
Dar daca tot vorbim de asta, cum o poti evita? Pai, de cele mai multe ori, poate fi evitata prin sinceritate brutala, cinism, adevar sau nesimtire. Dintre acestea, sinceritatea brutala este probabil cel mai corect dar si cel mai dureros lucru care se poate intampla. Recomand folosirea ori de cate ori este nevoie pentru ca economiseste foarte mult timp dar si foarte multa energie.
De ce sa nu fii sincer cu un om si sa ii spui, pur si simplu, ca nu iti pasa de ce iti zice? Ca nu te intereseaza? Ca nu ai timp sa vorbesti sau sa raspunzi. Ca nu vrei sa vorbesti cu el. Ca nu ai niciun interes sa sustii discutia. Ca nu esti disponibil emotional/mintal pentru o discutie. Oricare ar fi motivul, cel mai simplu e sa-l scoti la iveala, pur si simplu.
Evident, asta e o abilitate care se dezvolta in timp, prin exercitiu. Nu o poti face de pe azi pe maine. Pe langa asta, primele dati ti se va parea mai cringe decat cringe-ul in sine, dar e un sentiment fals care dispare odata cu aparitia timpului si sentimentelor neconsumate de dupa. Mai mult, gandeste-te ca atunci cand interlocutorul tau este indeajuns de inteligent incat sa faca diferenta dintre sinceritate si insulta sau obraznicie, va aprecia profund atat abordarea cat si omul din spate iar asta, ulterior, ar putea duce la o relatie adevarata, reala si nu doar din complezenta. Cat de fain suna asta?
Sa spui adevarul, sa fii sincer si sa castigi un om – prieten, amic, iubit/a, cunostinta, om de calitate. Si e atat de simplu. Nimic complicat, nimic supranatural, fara magie si fara incantatii speciale, fara tupeu gratuit si fara zambete false.
Daca tot ai ajuns pana aici, ori suntem de aceeasi parere, ori te-am convins, ori nu ma crezi. Indiferent de situatie, o sa te rog sa incerci sa tratezi urmatoarele cateva relatii de complezenta in forma expusa mai sus. Nu zic ca am dreptate sau ca e mai bine, dar nu te costa nimic sa incerci. Nu zic ca am dreptate sau ca e mai bine…dar daca am dreptate si daca e mai bine?
Castiga timp. Lupta pentru timpul tau. E mai scump decat banii sau orice altceva, crede-ma. Iar daca castigi ceva timp din asta, data viitoare cand ma vezi, poti sa imi faci cinste cu o cafea. Iar daca nu o sa vreau cafeaua ta, o sa ti-o spun cu o sinceritate brutala.