Pentru fiecare dintr noi, relatia de cuplu inseamna ceva. Pentru unii mai putin, pentru altii mai mult, iar pentru cativa care inteleg motivele din spatele alegerii de a fi intr-un cuplu, inseamna tot. Prin prisma acestor informatii dar si a faptului ca recent am vazut mai multi oameni din jurul meu dispusi sa renunte la relatia de cuplu fara motive indeajuns de intemeiate (cel putin din perspectiva mea), am zis sa vorbim un pic despre presiunea din cuplu si cum o putem manageria.
Dar inainte de asta, hai sa vedem cum putem recunoaste momentele de presiune in cadrul unui cuplu. Cel mai des acestea sunt ascunse sub clasicele expresii „o relatie are suisuri si coborasuri”, „in cuplu trebuie sa treci peste momentele grele”, sau „la bine si la greu”. Toate fac referire la un singur lucru: presiune.
O relatie de iubire este supusa acelorasi reguli universale si respectiv absoarbe sau respinge aceleasi norme morale si sociale ca orice alta relatie interpersonala. Asta inseamna ca tot ce resimti tu ca persoana (individual, desigur), tot ce resimti in relatia cu parintii, prietenii, cunostintele sau mediul social din care faci parte, poti resimti si intr-un cuplu. Faptul ca aceeasi presiune (fie ea pozitiva sau negativa) se rasfrange in mod diferit atunci cand sunteti doi nu o face diferita de celelalte, ci doar perceptia ei e diferita.
Momentele de presiune intr-o relatie de iubire pot fi identificate prin prezenta unor factori noi si necunoscuti. Respectiv, in cadrul cuplului se intampla lucruri care nu s-au mai intamplat pana atunci. Desigur, aceeasi factori noi si necunoscuti pot fi markeri ai schimbarilor individuale, dar rareori aceastea au loc fara prezenta unui punct de presiune intern sau extern si cu atat mai rar pot duce la un dezechilibru fatal.
Altfel spus, daca in relatia ta se intampla ceva nou, ce nu s-a mai intamplat pana in acel moment (fie un ceva nou pozitiv sau negativ), acel ceva este direct determinat de o presiune ce a venit/vine din partea ta catre celalalt sau din partea mediului catre voi.
Problema cea mai mare este atunci cand presiunea afecteaza un membru al cuplului mai mult. Atunci cand unul resimte mai mult decat celalalt, nu devine doar el dezechilibrat, ci strica echilibrul relatiei (constient sau subconstient). Iar acest lucru se poate rezolva, asa cum militez in foarte multe din articolele mele, prin comunicare. Dar ce fel de comunicare?
Pai, comunicarea in cuplu este de 2 feluri (cel putin, dar nu intru in detalii aici, vom trata problema in viitor): activa si pasiva. Comunicarea pasiva e cea care are loc zilnic, fara suport si efort mintal: „ce-ai facut azi la munca?”, „cum e vremea afara?”, „ce mai face verisorul tau?”, „la ce film ne uitam diseara?”.
Comunicarea activa (care de multe ori e si comunicarea efectiva) este un proces complex ce necesita intelegere si acceptare. De multe ori, ea este o urmare a unui plan bine pus la punct si are ca scop exprimarea sau extragerea de informatii. Fie ca e un schimb continuu de intrebari si raspunsuri, fie ca e o intrebare si un monolog, ea trebuie sa aiba loc negresit de fiecare data cand exista un punct de presiune.
Doua din cele mai importante procese care trebuie integrate aici sunt diplomatia si rabdarea. Asta pentru ca atunci cand exista presiune, partenerul tau (sau chiar voi, amandoi) intra intr-o postura defensiva iar abordarea trebuie sa fie plapanda, linistitoare, sa ofere confort: „Stiu ca nu iti place filmul X care ruleaza la cinema, dar as aprecia foarte mult daca ai putea sa fii alaturi de mine”, „Inteleg ca relatia ta cu parintii nu este ideala. Nu stiu care e solutia pentru a imbunatati situatia, dar nu ai vrea sa o cautam impreuna?”, „In ultima vreme lucrurile nu merg la fel de bine. Cred ca ar trebui sa discutam despre asta si sa incercam sa lucram la problemele noastre pentru ca te iubesc si te vreau alaturi.”.
Indiferent de relatie (stiu ca generalizez, dar chiar cred ca e universal aplicabil), comunicarea poate ajuta sau rezolva aproape orice. In 99% din cazuri alegere ar trebui sa fie „hai sa incercam/hai sa reparam/hai sa discutam” si aproape niciodata (da, 99% implica deja asta dar am zis sa fiu cat mai clar) alegerea nu trebuie sa fie „ne despartim”. De ce? Pentru ca de multe ori problemele intampinate sunt mult mai mici decat par iar singurul motiv pentru care par mari este fiindca nu au fost discutate (#comunicare, told ya) la timp.
De ce e o greseala ca de cele mai multe ori „ne despartim” sa fie alegerea? Pentru ca atunci cand o relatie se sfarseste, fie intr-un mod pozitiv, fie intr-unul abuziv, ambii parteneri raman cu cicatrici pe care incearca sa le vindece intr-o relatie ulterioara (ceea ce e probabil CEA MAI MARE GRESEALA PE CARE O POTI FACE!).
In alte cuvinte, daca el nu ii aducea ei flori, in relatia urmatoare va incerca sa acopere acest „deficit” intr-un fel sau altul. Sau daca ea nu ii spunea lui indeajuns de des ca il iubeste, va tine cont de aceasta lipsa in relatia urmatoare. Si o sa ma intrebi „ce e gresit aici?”; iar eu o sa iti spun: TOT. Pentru ca oamenii sunt diferiti si oamenii trateaza diferit relatia de cuplu, iar pentru urmatoarea persoana nu vor conta la fel de mult florile sau un „te iubesc” mai des.
Respectiv, prin prisma experientei tale, intr-o relatie ulterioara tu vei oferi niste lucruri necesare in relatia actuala care nu vor fi privite sau rasplatite in modul in care te astepti tu (pentru ca nu e acelasi om, nu vrea aceleasi lucruri) si de aici incepe o spirala descendenta cu iz de nemultumire, depresie, despartiri si multe alte lucruri neplacute.
Si atunci daca se intampla asta, de ce sa nu se intample in relatia actuala? De ce sa nu lupti acum? De ce sa nu dai florile acum si de ce sa nu spui „te iubesc” acum, persoanei de langa tine? De ce sa nu repari relatia actuala, mai ales ca intr-o relatie de iubire adevarata totul se poate repara?
Concluzionand, de cele mai multe ori fuga de responsabilitate, de comunicare si de lupta pentru relatia actuala vor duce la niste sechele psihice care iti vor afecta intregul viitor, iar cel mai des il vor afecta intr-un mod negativ.
E o greseala fatala pe care o vad din ce in ce mai des in jur. Fuga de lupta, renuntarea, cedarea in fata presiunii e intotdeauna alegerea proasta. Atunci cand te doare capul iei o pastila, nu il tai si iti iei altul. E aceeasi poveste, more or less. Pastila aia pentru relatia ta e comunicare, lupta, efort, intelegere, acceptare.
La sfarsit, iti recomand sa nu renunti; cel putin nu pana cand nu ai incercat tot, pana nu ai depus tot efortul pe care il ai in tine, pana nu ai dat dovada de toata rabdarea, intelegerea si acceptarea pe care le ai. Ai construit o temelie, poate jumatate de casa sau poate chiar ai ajuns pana la acoperis; nu o darama doar pentru ca ai obosit sau cateva caramizi sunt defecte. Repara-le, schimba-le, termina de construit casa si abia apoi, daca nu iti place ce ai construit, ai voie sa renunti.