Opt si opt minute

Confuzie si multe intrebari curate,
asta e mostenirea ce-ai lasat-o-n spate.
Asta e tot ce mi-ai lasat cand ai plecat subit, in noapte,
fara dreptate,
fara realitate,
doar cu niste ecouri transformate-n soapte
si niste fapte
care acum par ca-s uitate.

Dar nu-i nimic. De fapt, e opt si opt minute.
Si nimeni sa m-asculte.
Am amintiri pierdute,
sute.
Am daruri de demult baute,
rupte.
Am vesnicii nepetrecute,
mute.
Am zis atatea si mai am de zis atat de multe…
si inca-i opt si opt minute.

Dar nu-i nimic. De fapt, ar fi ceva
as prefera sa-nchizi in urma ta
de fiecare data cand imi vizitezi saraca inima.
Inchide, lasa-mi cheia undeva
s-o pot gasi si s-o pot arunca.

E opt si opt minute, inca. Nu-i nimic.
Mai am de asteptat inca un pic…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy link
Powered by Social Snap