Sap groapa viitorului beteag
C-o mana tatuata-n voievozi batrani,
Cu ochii reci si sufletul pribeag
Si-o respiratie bleaga in plamani.
Inconjurat de frunze necazute,
De cruci sculptate cu naturalete,
Imi caut toate gandurile decazute
Ca sa le pun in tolba, cu blandete.
Ma vede biet, corbul dreptatii.
Doamne, de ce mi-ai dat asa povara?
Sa trec prin nemurirea vietii
Si sa nu simt nimic, sa nu ma doara.
Printre blesteme si cuvinte reci
Arunc iarasi pamantul peste umar,
Dar mi se pare c-o sa fac asta pe veci.
Bine macar ca nu mai sufar.
Scol mortii toti din juru-mi cu lopata.
Nenorocita, face-o galagie infernala!
Bine ca asta nu-mi atinge judecata
Si nici nu mi-o face banala.
Distins, fara vreun semn macabru,
Lovesc cavou de dulce biruinta.
Pun mana repede pe candelabru
Sa vad daca-nauntru-i vreo fiinta.
Si Doamne, Sfinte si Preabun,
Cavou-i plin de toate cele si in plus!
Credeam ca eu sunt cel nebun,
Dar vad, de fapt, ca eu sunt un intrus.
Scuipati-ma, c-o fac si eu ‘napoi…
V-am zis doar ca eu am dreptate.
Si am stiut ca nu stiti voi
Prezentul nici macar pe jumatate!
