Declar fara-ndurare ca lumea-i priponita
In intuneric sumbru si in sperante sparte.
Lumina a plecat si nu a fost gasita,
Probabil e ascunsa, probabil e departe…
Usor anihilata de un convoi prielnic
Ce-si tine avutia in suflete pedante,
Impinsa miseleste, atent, in intuneric,
Se leagana frenetic pe ritmuri obsedante.
Calauzita parca de roiuri pamantene,
Aliniata-n cuget cu mortii nostri vechi,
Lumina se mai zbate cu sufletu-i alene
Sa scoata raze calde, sa faca iar perechi.
Se spune ca-i in lanturi, ca ar fi fost furata,
Ca-i chinuita zilnic de un biet dobitoc.
Poate e o mincina si poate-a luat-o o fata
Ca sa o dezmembreze si ca sa ii dea foc.
Daca-i furat lumina, puhoaie de blesteme
Sa iti innece gatul si sa te tranga-n jos,
Sa iti ajunga-n suflet, sa-ti stea perfid in vene,
Sa-si faca vesnicia la tine-n gand si-n os!
N-a meritat, saraca, sa fie schinjuita…
Daca-a furat-o lumea, lumea s-o dea ‘napoi.
Nu merita, preablanda, sa fie omorata,
De tine sau de mine, de lume sau de noi.
