Maine-i odata

Mi-ar fi placut sa te cunosc in alta viata,
poate pe seara sau pe dimineata…

Poate in alta viata te-as fi intalnit
pe seara, la un colt de strada, intr-un loc ferit
si-uimit
m-as fi oprit
si ti-as fi povestit
tot ce-am simtit si n-am simtit
in fiecare clipa pana cand in fata ta am si venit.
Nu stiu, nu m-am gandit
la ce-ar fi fost; prefer sa fiu uimit.

Poate in alta viata te-as fi cunoscut
de dimineata, la cafea, intr-un local placut.
Eu linistit, tacut,
la masa aia care-mi place si la care-am vrut,
iar tu venind spre mine-asa satisfacut
ca si cum eu te-as fi recunoscut
iar tu m-ai cunoscut.

Mi-ar fi placut chiar multe. Poate altadata.
Avem la dispozitie vesnicia toata.
Bine ca azi e niciodata
iar maine e odata.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy link
Powered by Social Snap