Am intalnit-o in tren…
De fapt, am intalnit-o in gara
intaia oara,
langa o banca goala.
Eram timid, cu inima marunta,
un pic prea plata si carunta,
si nu stiam ca daca eu vorbesc, ea ma asculta.
Eram intre vagoane
si asteptam cu nerabdare
sa vad unde-o sa stea si ce loc are.
Voiam s-o contemplez subtil…
Voiam sa-i aud glasul,
sa-i vad miscarea si sa-i masor pasul,
si nasul.
Iar ochii, parul, buzele si mana
m-ar fi tinut in trenul ala toata saptamana.
Nu o voiam,
nici nu puteam,
nici nu doream.
Avea acel ceva,
acel je ne sais quoi,
ma darama.
Nu avea tocurile mele sfinte,
nici nu era cuminte.
Ma fermeca!
Fara sa stiu, eu am intrat in jocul ei nebun,
un joc curat,
mai mult de mine inventat.
Saraca fata nu stia ca o pandesc
si ma gandesc
cum sa se-ntample s-o iubesc.
Dar trenul s-a oprit,
opt ore au trecut subit,
si noi usor ne-am despartit.
Am coborat, ea a ramas…
Si ce crezi ca s-a intamplat?
Dupa un timp, o soarta buna ne-a impreunat,
ne-a maritat
privirile si le-a magnetizat.
Si eu cu ea, si ea cu mine…
Asa se-ntampla o poveste de iubire!
Am cunoscut-o in tren…
