Din departare, o privire ma omoara;
Stiu ca-i cavou si am stiut de prima oara.
Prima privire care m-a strapuns,
M-a naucit, m-a-ngenuncheat, mi-a fost deajuns.
N-am apucat sa fabric planuri nestiute
Sau sa gandesc scenarii lungi si mute,
N-am apucat sa-ntreb destinul mai nimic
Si nici sa aflu daca-i rost sa tac sau rost sa zic.
Ba in pamant, ba inspre mine…si sunt prins!
Cumva, cumva privirea aia sfanta m-a convins.
Mi-a spus care in luna si in stele,
Chiar daca eu deja ma perindam chiar printre ele.
Si n-am avut curaj…sau am avut prea mult
Pentru ca am ales sa tac si am ales s-ascult.
Rima pe rima, uite-asa mi-a scris, pe rand,
In suflet si in minte, cuvant cu cuvant.
Cum m-asteptam, departe-acuma nu mai e destul
Pentru ca ochii mei bolnavi incep protestul.
Iar o privire ce-a trait prea mult in departare
E negresit si fara indoiala o desfatare!
