Idei…dau gandurile tare,
apoi adulmec propria fiinta la plecare.
Si vad un vis, un oarecare,
o clipa dulce, un moment demn de uitare.
Si rare
sunt clipele in care
lipsit de vlaga, cu-n orgoliu mult prea mare,
te regasesc si te rescriu.
Si stiu
ca dac-as fi intr-un pustiu,
intr-o plutirea lasa, intr-un iad prea viu,
nu as avea curajul sa mai scriu.
Crescenta,
cu o culoare moarta, violenta,
te pui in fata mea ca o dementa
si faci o fenta,
mai pura, mai curata, mai prezenta.
Si esti departe. Esti fiinta aparenta,
invaluita-n izbavire corpolenta.
Perdant, incet incet, agonizant,
cu riscul de a fi prea agasant
iti spun, pedant,
c-o voce si cu-n glas mirobolant
ca sunt un mincinos, un nesimtit, un aberant.
Iar tu nu crezi ca sunt un dispretuitor,
in ochii tai eu nu cobor.
Chiar daca mor,
in ochii tai eu nu cobor.
Aproape sau departe, cand ma uit in viitor
vad aripi rupte, vad crampeie reci de zbor
si un cocor
ce se hraneste hapsan dintr-un viol.
Frenetic,
cu un nume clar mai ipotetic,
chiar as spune, epic,
ma-ntorc spre sticla ce ma face iar bezmetic
si te reclam divinitatii, ma apuc sa predic.
Dar ceasul trece, clipele dispar…
si scoti tu limba, ca ai gust amar.
Te-nneci cu gustul meu ce ti se pare prea vulgar,
de caviar,
iar eu te fac sa fii doar un copil murdar
prea rar.
Regret…
ca n-am facut din tine un obiect,
ca nu te-am omorat in vis incet,
ca te-am lasat sa sufli, sa fii un defect;
dar daca te-am lasat, acum accept.
Spre zare…
Da, nu te uita la mine, uite-te spre zare
sa vezi cum moare
cate un pic, si gand cu gand, floare cu floare,
tot ce avem si tot ce are fiecare.
Sunt fericit in fiecare zi fara-ncetare,
sunt fericit in fiecare noapte la culcare.
Iar dupa atata timp ce-am petrecut in preschimbare
sunt implinit, ma simt un om mai mare.
Idei, dau gandurile tare…
