Mi-amintesc cum in noapte spuneai
usor,
plapand si fin intinsa pe covor…
Despre tot ce a fost si va fi
candva,
atunci cand viata mea va fi si-a ta.
Mi-amintesc ca atunci cand zambeai
incet,
iti tatuai mana la mine-n piept
Iar eu – suflet prea vechi si ciudat,
pierdut,
in ochii tai perfecti m-am cunoscut.
Cu piciorul intins peste-al meu
prea fin,
mi-ai daruit un vis si-un nou destin
Iar cu parul tau lung si purtat
prin vieti,
mi-ai construit o lume-ntre pereti.
Mi-amintesc despre cand tu mi-ai spus
soptit,
ca niciodata asa n-ai mai iubit
Si razand langa inima mea
ai plans,
iar eu cu brate pline te-am cuprins.
Mi-amintesc si ce n-ar trebui
din nou…
si cred ca-acuma stiu ca esti ecou
Si de-ar fi sa rasuni infinit
in vis,
o sa te-ascult asa cum ti-am promis.
(De ieri si azi
nu mai am timp,
maine e-aici iar eu nu pot sa te cuprind…)
