Ferice de minunea ce-ai creat-o,
Nenorocita psalmuire care-mi esti!
Si inca simt iubirea ce mi-ai dat-o
De parca as trai printre povesti.
De timp nu mi-a fost frica niciodata,
Dar uite cum se-ntoarce roata sfanta.
Resimt teroare si dorinta calculata
De parc-ar fi divinitatea franta.
Divinitatea e mereu la locul ei
Mereu perfecta si mereu fara necaz.
Atunci frantura-i doar in ochii mei
Si-n lacrimi calde stinse pe obraz.
Ferice de privirea ta ascunsa
Ca n-o sa vada sufletu-mi incins,
Ca n-o sa-mi vada inima strapunsa
Si nici pasi-n zapada cand a nins.
Trimit o telegrama pentru ceruri
Sa-mi deseneze pacea printre astri.
Te-am imbracat mereu numai cu daruri,
Acum imi iau ‘napoi ochii albastri!
