In picaturi de vant si-n colt de lume,
In valuri de pamant si-n soarele ce-apune,
Pe cerul migdalat ce ma-nconjoara,
Te caut tot mereu, ca-ntaia oara.
Eu cred ca ma astepti, privind in jos,
Iar eu nu te gasesc, ma simt un prost.
Ma uit sub patura de fier de ma atinge
Si tot ma ard, si mor, fiindca ma frige.
Nu pot sa-mi controlez privirea grea,
Sa o ridic si sa privesc usor aureola.
Ca poate, cine stie, daca as putea
Printre nori morti si ingeri, te-as vedea.
De unde vrei ca eu sa fi stiut
Ca tu nu esti o stea pe cerul pustiit?
Si aflu c-o durere arzatoare
Ca tu, de fapt, esti steaua cazatoare.
Te-as lua in mana si te-as ridica,
Te-as tine acolo sus intotdeauna.
Si stiu, si jur, si cred ca ne-am iubi
Sub universuri si sub ochii lunii.
Dar stii de unde stiu eu toate cele?
Fiindca le-am auzit, acut, in gandurile mele.
Si fiindca azi, pe negresite cai,
Demonii mei se inteleg perfect cu-ai tai.
Azi, draga, inchinam in cinstea noastra.
In cinstea a doi zei, un prost si-o proasta!
Azi vreau sa crezi la fel cum cred si eu:
Mormantul tau va fi pe veci langa al meu!
