Da, exista o delimitare clara intre ceea ce esti si ceea ce pari. Chiar daca de cele mai multe ori o sa spui ca tu esti exact asa cum te vad ceilalti, ca esti sincer atat in exprimare cat si in aratare (see what I did there?) indiferent de natura contextului, permite-mi sa call bullshit instantaneu. Si nu o fac pentru ca nu e posibil, ci o fac pentru ca nu te cred.
Vorbesc din experienta. Stii cum e, hot la hot trage. Si atunci imi permit sa ma exprim liber, avand in vedere ca am un cuvant sau doua de spus despre subiect. Am inceput subtil viata, inconjurat de multa eleganta, elocventa si un context uptown-ish. Si atunci asta m-a marcat intr-un mod negativ, deoarece am simtit nevoie sa – desi inca nu le detineam – mimez lucrurile perfecte (nu mediocre sau bune, ci perfecte) cu care interactionam.
Asa, incetul cu incetul, am ajuns in punctul in care tot ce mi-am dorit a fost sa arat ca sunt ceva mai mult decat ceea ce eram. Faptul ca am putut intotdeauna sa mimez cu succes asta mi-a dat o incredere covarsitoare. Evident, o strategie toxica a dus la un mod de viata toxic. Social vorbind, nu financiar sau emotional. Astfel, m-am inconjurat de oameni si idei care in mod normal nu ar fi avut ce sa caute in jurul meu.
Daca te regasesti catusi de putin in orice parte a descrierii mele, iti doresc acelasi noroc pe care l-am avut eu: sa intalnesc o persoana atat de sincera si de reala incat sa-mi dea jos toate barierele, sa-mi darame toate zidurile si sa ma infrunte gol.
Daca n-ai norocul asta, atunci va trebui sa muncesti. Iar primul pas e recunoasterea. Respectiv, sa-ti recunosti tie ca esti omul care esti – nimic mai mult, nimic mai putin. Indiferent ca esti mincinos, egoist, arogant, nepasator, rautacios, barfitor…si lista poate continua. Dar stai! Se aplica si invers: daca esti prea modest, prea smerit, prea timid, prea devotat. Nu conteaza, se aplica la fel.
Deci te duci la oglinda, fie pentru o saptamana, fie pentru un an (de la om la om poate dura mai mult sau mai putin) si iti recunosti tie cine esti. La inceput nu o sa te crezi, nu o sa ti se para normal, dar usor, usor o sa iti dai seama care-i fata ta adevarata. Ala e primul moment magic. De altfel, si cel mai greu pentru ca intotdeauna e mai usor sa ii cunosti pe altii decat sa te cunosti pe tine, dar trebuie sa faci neaparat acest pas ca sa poti trece mai departe.
Dupa ce ti-ai recunoscut tie cine esti, urmeaza sa o faci, pe rand, in fata apropiatilor si in fata societatii. Si nu te gandi ca trebuie sa o faci deodata, ca un uragan sau ca un par in cap (vezi? metafore pentru fiecare), ci incetul cu incetul. Iar ca sa faci asta, te folosesti de pasul doi, respectiv abtinerea.
Nu e nevoie de vreo mare minune ca sa fii real cu altii, ci doar de abtinere. Te-ai „dresat” de-a lungul timpului sa faci lucrurile intr-un fel. Acum, la pasul doi, va trebui sa te abtii in a face lucrurile la fel si va trebui sa accepti ca exista si alte cai, alte modalitati prin care te poti faci auzit.
Zilele trecute vorbeam cu o cunostinta (semi-toxica) care imi povestea ca de fiecare data cand cineva vorbeste despre masini, nu se poate abtine sa intervina si sa-si expuna pe larg cunostintele vaste, persoana respectiva neavand cunostintele vaste anterior mentionate. Motivul? Are o colectie personala de masini ceva mai…scumpe, si atunci asta e de la bun inceput scopul: expunerea. Sa-si expuna superioritatea.
Si care e reteta normalizarii? Abtinerea! Bravo, copii. Ca si in cazul prezentat, oamenii care nu se pot expune/exprima prin propriile calitati, incearca sa o faca prin lucruri care in mod normal si general nu le-ar fi atribuite. Ele functioneaza foarte bine in cadrul unei societati inchise, dar o data cu exteriorizarea, devin nule.
Ultimul pas (pentru ca da, e un proces in trei pasi simpli) este conectarea. Abtinerea si conectarea sunt in interdependenta. Ceea ce vreau sa spun este: daca procesul se opreste la abtinere, te afli tot intr-o stare toxica. Abtinerea nefondata te transforma intr-un antisocial. Deci trebuie neaparat continuata de conectare.
Iar conectarea, la nivelul ei de baza, functioneaza foarte simplu deoarece te aduce in stadiul de copil: gaseste la oamenii din jur lucrurile care cu adevarat te intereseaza/pasioneaza. Nu purta discutii goale despre lucrurile care nu te ating, nu incerca sa emtiti afirmatii mai ceva ca radiatiile de la 5G (see what I did there? somebody stop me) si nu interveni in lucruri care te depasesc.
Asculta, invata, deprinde. Cheia unei prezente impunatoare si eficiente este ca tu sa fii impunator si eficient. Si am zis „sa fii”, nu „sa pari”. Pentru asta trebuie sa muncesti. Dupa cum am mai zis si in alte articole, sa fii rau e simplu, natural, aproape insesizabil si de cele mai multe ori, fara efort. Pentru bunatate, insa, e nevoie de multa munca, determinare si rabdare.
Urmeaza pasii cu atentie si s-ar putea sa descoperi ceva absolut socant: unii oameni s-ar putea sa te placa mai mult pentru cine esti decat pentru cine ai aratat ca esti. Mai mult, oamenii aia sunt ai tai o viata intreaga, nu dispar la prima ploaie de vara. De ce? Pentru ca te apreciaza, pentru ca le place adevaratul tu si pentru ca au nevoie de real in viata lor. La fel cu si tu ai.
Renunta la masi si s-ar putea (maybe, just maybe) ca si teatrul sa-ti incheie contractul.