Tu te-ai nascut, traiesti si mori,
Dar te blestem sa n-ai culori.
Sa nu ai stare noaptea-n vise,
Sa ai in jur ganduri ucise.
Cand vrei sa razi sau sa zambesti,
Sa nu apuci sa izbavesti.
Sa nu poti respira din piept
Si sa nu ai sufletul drept.
Prin lumea ce te inconjoara
Sa regasesti numai povara.
Si cand mai drag iti e momentul,
Sa se scufunde si prezentul.
Sa n-ai copii, parinti sau frati,
Sa stii doar oameni vechi, uitati.
Iar vorbe dulci sub clar de luna
Sa n-aiba cin’ sa ti le spuna.
Cand disperarea te cuprinde
Si te inchini la cele sfinte,
Sa n-ai curajul ca sa ceri,
Indiferent ca taci sau zbieri.
Cand fruntea-ti arde de durere
Sa nu primesti vreo mangaiere,
Iar cand resimti vreo suferinta
Sa-ti stea pe veci in constiinta.
Sa nu ai lacrimi sa mai plangi,
Sa te usuci si sa te frangi,
Sa curga rauri far’ de-oprire
De-aici si pan’ la nemurire.
Tu te-ai nascut, traiesti si mori,
Dar te blestem sa nu ai zori.
Sa ai doar noapte far’ de stare
Pana blestemul meu dispare!
