In ultima vreme am intalnit tot mai multe femei care mi-au spus ca iubitii lor sunt posesivi. Prea posesivi. Apoi am intalnit altele care mi-au spus ca iubitii lor nu sunt posesivi si nici gelosi si asta le-a condus la concluzia ca sunt nepasatori. Care sunt limitele si care e imaginea ideala a posesivitatii?
Ideea e ca toti barbatii sunt posesivi. Ca e intr-o masura mai mare sau mai mica, ca se intampla mai devreme sau mai tarziu; dar toti sunt posesivi. Barbatii au tendinta sa uite sau sa subaprecieze ceva cu care s-au invatat si de aceea devin sub-posesivi. Asta pana in momentul in care partenerei ii este acordata o atentie suplimentara din exterior, poate chiar de la un alt mascul sau chiar de la grupul comun de prieteni. Atunci ultra-posesivitatea intra in actiune iar femeia se sufoca.
Posesivitatea unui barbat e invers proportionala cu implicarea femeii in relatie: cu cat femeia e mai implicata, posesivitatea scade; cu cat femeia e mai libertina, cu atat creste si posesivitatea. Logica barbateasca presupune ca in momentul in care esti intr-o relatie, femeia iti apartine intr-o mai mare sau mai mica masura. Nimic mai absurd sau mai aberant, o prostie de proportii. Dar in subconstientul barbatilor lucreaza si chestii de genul.
E normal sa te ataci atunci cand o vezi in club cum vorbeste cu altul, e normal sa te ataci atunci cand vine un prieten la ea si ii zambeste intr-un fel in care nu iti place, e normal sa te ataci atunci cand vorbeste mult prea mult cu un alt tip pe net, dar asta nu inseamna ca trebuie sa o tii inchisa in casa sau sa ii iei laptopul. Asta inseamna doar ca trebuie sa fii tu, ca barbat, mai atent la nevoile ei.
Posesivitatea e o chestie relativa, ca si gelozia. Cel mai important lucru pe care tu, ca barbat, trebuie sa il stii e sa fii atent la nevoile ei. Intotdeauna femeile iti vor spune tot ce vrei sa stii, trebuie doar sa asculti.