E dimineata. Te trezesti cu un gust amar in gura. Poate e de la betia de aseara sau poate e de la lipsa ei. Esti obosit. Probabil findca ai visat-o, din nou. Si din nou alergai dupa ea, din nou voiai sa o prinzi si sa nu ii mai dai drumul. Te uiti in patul imens si vezi ca e gol. Simti o raceala, simti un frig. Dap, e umarul tau gol; ea nu-i acolo, nu e fiinta aia fierbinte lipita de corpul tau. Acolo era locul ei…
Te dezarmezi de patura si te ridici in fund, la marginea patului. Iti pui instinciv mainile in cap, iti treci mana prin par. Nu-ti dai seama ca incerci sa o inlocuiesti – ea iti trecea mana prin par dimineata. E liniste, mult prea liniste. Dai drumul la TV sau la o piesa pe YouTube. Vrei sa auzi ceva, vrei sa inlocuiesti cumva lipsa ei. Si pe langa toate astea nu e nici un miros in camera. Nici parfumul ei care sa te intrige, nici mirosul proaspat de cafea dimineata. Ea facea cafeaua. Iti aprinzi cu amaraciune o tigara si iei o gura de apa. Nu are niciun farmec sa faci tu cafea, nu poti sa bei cafeaua cu ea, nu poti sa fumezi o tigara cu ea. Locul de langa tine, unde statea odata, e gol.
Te ridici si te duci la baie. Te speli cu apa aia atat de rece, iti freci fata atat de tare de parca ai incerca sa te speli de pacate. Te privesti in oglinda: „Oare am ranit-o atat de mult? Oare chiar nu ma mai iubeste?”. Te bantuie chestia asta, nu iti iese din minte.
Te intorci in camera si dai de aceeasi liniste morbida, acelasi pat gol, acelasi aer disperat. Nu-ti vine nici sa stai dar nici sa pleci. Vrei sa pleci dar simti camera aia ca pe o ultima legatura cu ea si nu vrei sa o pierzi. Iti faci curaj si te imbraci. In fata geamului iti dai pijamalele jos, privind afara, si realizezi ca pielea ta ti-e straina, ca nu vine nimeni sa te cuprinda de la spate. O iubeai atat de mult cand isi punea mainile pe pieptul tau, cand te cuprindea. Acolo era locul ei, palmele ei au ramas pictate pe pieptul tau. Si de fiecare data cand iti vezi pieptul gol, te arde. Te arde lipsa ei.
Iesi afara. E mai mult o crima, mai mult un chin sa fii intre atatia oameni. Esti inconjurat de femei. O vezi pe ea in toate femeile dar stii ca nu e in niciuna. Ea e orice alta femeie plus inca ceva. Are ceva in plus, intotdeauna a avut.
Esti in drum spre facultate, munca sau doar te plimbi. Fara sa-ti dai seama, cu gandurile imprastiate, treci pe langa locul ala unde ai vazut-o, unde v-ati intalnit odata. Iti tremura privirea, ti s-au contractat muschii, esti agitat: „Oare nu e pe aici? Oare arat bine? Vreau sa ma vada frumos, poate ma mai iubeste…Oare nu e aici?”. O cauti cu privirea, esti un dement disperat. O construiesti din femeile pe care le ai in jur: esarfa ei de la o femeie, pantalonii aia pe care ii recunosti de la alta si poseta aia dubioasa de la alta. Doar o iluzie. Te dezamagesti si mergi mai departe.
Iti simti palmele reci, goale. Acolo era locul ei, la bratul tau. Acolo era locul ei, prinsa in stramtoarea mainii tale. De ce nu e acolo?
Se apropie seara si trebuie sa iesi cu prietenii. Si e naspa fiindca sunt cupluri, e naspa ca mergeti intr-un loc fancy iar ea nu e la bratul tau. Iti placea cand se imbraca elegant, o purtai ca pe o insigna, era imaginea voastra. Iti placea cand se aranja findca esti nesigur pe imaginea ta, findca ai probleme cu tine insuti iar ea ti le dezmembra. Era atat de frumoasa, era imaginea voastra in public si tie iti placea asta, erai incitat de privirile celorlalti barbati care parca se intrebau „Tu? Cu ea?!”. Era imaginea ta, acolo era locul ei.
Ajungi acasa. E noapte. Te-ai imbatat din nou. Alcoolul nu prea si-a facut efectul, dar lipsa ei, da. Te-ai imbatat cu lipsa ei. Intri in aceeasi camera morbida care te inghite secunda de secunda. Parca e mai liniste acum, parca tacerea a devenit mai tacuta. Cand veneati amandoi de la o ieseala era o adevarata simfonie. Din prima secunda cand treceati pragul casei incepea tensiunea sexuala. Ajungeati in camera si ca doi nebuni incepeati sa va sarutati, sa va muscati, sa va pipaiti, sa va dezbracati. Era o nebunie. O nebunie frumoasa. Ajungeati goi, impreuna in pat, si faceati dragoste ca si cum nu v-ati mai fi vazut de saptamani. Si totul parea sa aiba sens, totul parea sa fie cum trebuie, entuziasmul ala si nebunia aia de moment parca isi aveau locul. O sarutai pe frunte, ii sarutai manutele alea mici ale ei si apoi se proptea in umarul tau si statea linistita. Acum singurul lucru care se propteste e linistea in mintea ta. Ea nu.
Ai vrea sa uiti, ai vrea sa adormi, dar ti-e frica sa inchizi ochii. Stii ca daca inchizi ochii o sa o vezi, si ti-e frica de ea, ti-e frica de ce inca simti pentru ea, ti-e frica ca o sa te indragostesti de imaginea ei la fel cum o faceai zi de zi cand o vedeai. Acolo era locul ei, in ochii tai.
Stai intins in pat si umarul tau e gol. E rece si gol. Acolo era locul ei…si acolo e inca locul ei.
Pingback: Acolo era locul lui... - Turiceanu Vlad