Nu recunosc in mod deliberat
Ca as avea vreo judecata dura
La fel cum toti cei care au plecat
Nu recunosc ca au avut inima pura.
E fapt stiut ca trebuie sa m-ascund
Pana atunci cand lumea ma impartaseste,
Dar nu vreau o fac mult prea profund
Si vreau sa las loc cui ma mai gaseste
Sa inteleaga ce am de gandit
Pe langa tot ce mai divinizez,
S-o faca lent, sa nu ma simt grabit
Si sa am timp destul s-analizez
De ce ma scoala dintr-un somn ales
Si care-i viata de trebuie traita,
Cum am ajuns sa fiu iar inteles
Si daca asta-i soarta ce imi e menita.
Inima pura am daca decid sa plec.
De tot, sa nu ma-ntorc. Si permanent.
Dar eu cumva aleg sa mai petrec,
Sa judec si sa tac, concomitent.
