Mi se pare chiar injust
Sa traiesc predefinit.
Imi doresc un drum mai frust,
Mai al meu, nemostenit.
Cine o fi fost de fata
Cand s-au impartit destine?
Si cine-o fi luat o viata
Plina numai de rutine?
Chiar si-asa, tot mi se pare
Ca e loc mult de minune,
Ca e loc mult de schimbare
Si de intamplari mai bune.
Imi ascut curat menirea
Si pornesc decis spre taine
Ce au treaba cu iubirea
Si-o dezbraca lent de haine.
Mai apoi imi pun armura
Ca sa vad de-mi vine bine,
Sa-i simt calda-i tesatura
Si s-o fac una cu mine.
La sfarsit imi fac putere
Si ma pregatesc de lupta.
Ma astept doar la durere
Si la o cadere abrupta.
Mi se pare interzis
Sa traiesc la fel mereu…
De-aia-i clar, eu m-am decis:
Construiesc un Dumnezeu!
Si il fac pe timpul meu,
Nu alerg, nu ma grabesc,
Nu m-opresc cand ii mai greu
Si stiu clar ca izbutesc.
La sfarsit, de-oi termina,
Imi croiesc propriul destin
Si-o sa-l rog, daca o vrea,
Sa ma lase sa mi-l tin.
