Dreptate. Si un pic de indulgenta,
Atata am cerut de la un vechi strabun.
Dar mi se pare ca de fapt si in esenta
Nimic nu-i rau, nimic nu-i bun.
Si cine-ar fi crezut ca Dumnezeu nu-i drept?
Desigur, o pomana-i o pomana.
Dar cand te uiti in jur, nu prea e intelept
Sa judeci tu divinul cu natura ta umana.
Dar suferinta-i grava, asta-i clar.
Si nedreptatea ce rasuna-n infinit
Ne lasa-n suflet un gust prea amar,
Plin de regrete si un pic prea ruginit.
Nu sunt cuvinte si nici nu au fost
Care sa mangaie o inima tot disperata.
Iar asta pentru noi e cel mai prost,
Cand pleaca cate unu, cateodata.
Cand pleaca cate unu, cate doi,
Blesteme si pacate ce rasuna-n urma lor!
Parinti, copii si frati; cu totii, noi,
Ne facem scump tablou din ce-ar fi fost in viitor.
Cum judeci, omule, ce nu-i de judecat?
Si cum masori ce-a fost si ce va fi?
De-ar fi sa-l vezi pe cel ce a plecat
O sa-i mai simti sau nu bataia inimii?
Dreptate. Si un pic de indulgenta,
Asta-i ce vrem de la divinitate.
Si vrem sa o avem din abundenta,
Fara greseli, fara pacate.
