E dimineata. Te-ai trezit, ai ochii mici si parul ciufulit. Ridici patura si iti dai seama ca acum ridici o patura si nu mana lui ce te cuprinde. Dai sa te ridici din patul ala atat de mare acum si involuntar arunci o privire scurta pe cealalta parte a patului. E partea lui de pat, el era acolo…
Ajungi la baie si te privesti in oglinda. Ai uitat sa te demachiezi. Te speli si te mai uiti o data in oglinda…”N-am nevoie de nimeni, sunt bine. N-am nevoie de el”. Cu pasi mici, descult, simti gresia rece sub talpile tale pana ajungi in bucatarie. Iti pregatesti cafeaua si te pui la masa. Iti aprinzi o tigara, iei o gura de cafea si apoi vezi scaunul gol de langa tine. El statea acolo, el fuma tigara cu tine si iti fura din cand in cand cate o gura de cafea. Zambea, ca in fiecare dimineata, findca esti comica atunci cand esti somnoroasa. Si fiindca te iubea. Ai vrea sa mai porti o conversatie d’aia dubios de inadecvata pentru ora aia a diminetii; nemurirea sufletului, Einstein, pace mondiala. Doamne, ce cacaturi vorbeati dimineata la cafea.
Vrei sa-ti bagi picioarele, te-ai enervat putin. Te duci in camera si te imbraci. Trebuie sa iesi sa faci cumparaturi, sa mergi la facultate, la munca, sau poate doar sa te plimbi. Iti dai jos pijamalele si realizezi, goala fiind, ca nu iti saruta nimeni umarul si nu te cuprinde nimeni de la spate sa te stranga in brate. Sanii tai goi raman goi, nu mai sunt palmele lui calde care sa ii acopere. Simti nevoia sa te intorci sa il saruti, dar nu e nimeni acolo. Era locul lui, tot timpul era locul lui acolo, in spatele tau, sarutandu-te, avand grija de tine.
Te imbraci si iesi pe usa. In timp ce inchizi usa simti apartamentul mai gol. Cobori si cand iesi din bloc deschizi tu usa. El intotdeauna iti deschidea usa…intotdeauna! Afara e frig si iti bagi barbia in piept, ridici fermoarul putin mai sus. Ai nevoie de un servetel. Bagi mana in poseta, scoti pachetul de servetele si vrei sa-ti sufli nasul. Cacat! Poseta aia e asa mare, nu poti sa folosesti un nenorocit de servetel. El era acolo, el iti tinea intotdeauna poseta. Te iei cu treaba, cu gandurile zilnice, dar tot mai vezi sclipiri de EL random pe strada: „Ha, si el avea un mers de ala idiot fix ca tipul de pe strada”, „Hmm, papucii tipului aluia seamana dubios de mult cu ai lui. O fi el?”, „Gluma de a zis-o colegu’ o stiam deja. De la el…”
Vine seara. Te indrepti inspre casa si drumul e lung. Ai vrea sa-l suni, sa stea cu tine in telefon, sa vorbiti toate tampeniile pe care le-ai trait azi. Cand era cu tine in telefon, drumul spre casa nu era asa lung. Acolo era locul lui, de cealalta parte a firului, ascultandu-te. Plus ca te strange ceva in spate, stii ca te duci acasa dar acasa e unde e el. Asa ca unde te duci tu, de fapt? La apartamentul ala care ti se parea atat de gol cand ai iesit din el?
Intri in casa si nu te intampina nimeni, nu e vocea lui care sa iti spuna „Te iubesc” sau „ce-ai facut astazi” sau sa te intrebe daca ai mancat, asa cum o facea intotdeauna. Ti-e foame, dar nu vrei sa faci de mancare fiindca iti amintesti de el. El era ala care iti gatea tot timpul, cu el luai cina in fiecare seara. Iti faci un sandvis rece sau iei o gura de paine cu ceva pe langa si te baricadezi in camera.
Te pui in fata laptopului. Ai vrea sa il intrebi ce face, ai vrea sa mai vorbesti cu el, dar parca n-ai curaj, parca ti-e frica. Nu stii ce ti-ar putea spune, ti-e frica de ce ar putea spune…
Freci Facebook-ul, freci YouTube-ul, Instagramul, mai intri si pe vreun site amuzant. Dai peste un video hazliu, o chestie comica si ai vrea sa i-o arati cuvia. Acolo era locul lui, langa tine. Radeati impreuna la filmulete tampite, va jucati impreuna sau urmareati seriale dupa seriale ca doi dementi. Iar te-ai enervat putin. Te-ai saturat ca lucruri random sa iti aduca aminte de el. Incerci sa iti bagi picioarele din nou, sa iti ocupi timpul cu tampenii. Te mai gandesti la el dar te faci ca nu te mai gandesti la el, desi esti singura in camera. Incerci sa te prostesti singura.
Se face noapte, te ia usor somnul. Te pui sub patura, te uiti in gol la televizor si astepti; astepti sa adormi. Iti dai seama ca te uiti in gol la televizor si iti amintesti de locul gol de langa tine. Era locul lui, el era intotdeauna acolo. Si noaptea, faceati dragoste pasionala apoi te lua in brate si te saruta din cap pana in picioare; apoi, goala, te pierdeai in bratele lui, te ascundeai langa corpul lui fierbinte si te simteai in siguranta. Adormeai. Adormeai fericita!
Ti-e frica, ti-e frica de ce ar spune. Dar acolo e locul lui. Intotdeauna locul lui e langa tine. De ce sa-ti fie frica cand el e deja al tau?
De ce sa-ti fie frica de ce ar spune cand singurul lucru pe care o sa ti-l spuna e „Te iubesc!” ?
Pingback: Acolo era locul ei... - Turiceanu Vlad