Esti ca o primavara! Asa am auzit.
Dar eu nu ma incred in tot si toate
Asa ca m-am decis necontenit
Sa aflu cine si ce esti; si poate
Sa vad cu ochii mei bucati din tine,
Impreunate, prinse, razvratite…
Sa te dezbrac de suflet cat pot eu de bine
Si sa te trag in gandurile-mi necinstite.
Ai inceput alene, ca un brat de flori.
Mai colorata si mai vie decat viata,
Cu-n zambet cald ce striga a fiori
Si ce abil, curat, topeste toata gheata.
Parul in vant ti-l porti ca un trofeu.
Dar Doamne! Parul tau ce te-nveleste
Mi-e cunoscut, il stiu, si mai mereu
Il simt prin pori, incet, cum imi sopteste
Ca nu-i trecut si nu-i nici viitor,
Ci timpul tot e o eternitate
Iar tu esti zana, eu sunt muritor…
Eu adevar iar tu, o nedreptate.
Cu o privire spargi necunoscutul!
E drept ca ochii-ti sunt cadou celest.
Nu-ti stiu sfarsitul dar nici inceputul
Si nici nu vreau, daca-i sa fiu onest.
Ne stim din vieti straine, am impresia,
Din vremuri de demult ce n-au venit,
De cand si soarele inca-si traia obsesia
Iar luna se juca la infinit.
Cand te cutremuri, misti pamant si vise,
Iar cand te-alinti, devii o nestemata.
Cand taci, parca si orele-s inchise…
Iar cand adormi, mi-e lumea blestemata.
Mi-e cald dar mi-e si frig, adevarat.
Mireasma de-ntrebari ma copleseste
Si nu-nteleg de ce nu-s suparat
Cand iarna a plecat, vara paleste…
Esti ca o primavara! Asa am vazut.
Sculptata-n dor si cu deosebire
Sculptata-n tot ce e stiut si nestiut,
In glas de veci, in patimi de iubire!
