Cand toata lumea tace, linistea isi capata vocea. Iar atunci cand linistea vorbeste, trebuie sa-ti fie frica. Trebuie sa simti un fior rece pe sira spinarii, sa trepidezi usor, sa-ti misti corpul din punctul A in punctul B in ritm de lasitate doar ca sa nu ramai cu impresia ca intreg universul sta nemiscat si te priveste. Si incep calculele…
Cat din minciuna e adevar? Sau poate, cat din adevar e minciuna? Stii ca linistea frumoasa pe care o auzi poate izvori doar din minciuna sau adevar, dar niciodata nu stii din care. Si asta provoaca o neliniste absurda in interiorul unui suflet obosit de timp si de nimic.
E ca in iubire: tacerea poate sa insemne cea mai adinca pasiune sau cea mai perfida nepasare. E de datoria ta sa afli care dintre ele joaca pe scena ta. Si mai mult, e de datoria ta sa accepti adevarul mincinos sau minciuna adevarata.
Papusarul zice: accepta linistea!