Razboi de arme si razboi in suflet,
Nu am avut si n-avem timp de cuget.
Timpul ne-a fost…ne este un dusman
Iar arma lui taioasa se numeste an.
Sau luna, saptamana, zi, ora, minut,
Dar stii ce-i cu adevarat mai de temut?
Secunda, clipa ii periculoasa,
Fiindca-i de-ajuns doar una sa te vad frumoasa.
Fiindca intr-o clipa poti sa fii un rai deschis,
In urmatoarea esti doar porti de iad inchis.
O clipa e iubire adevarata,
Iar celalta-i iubire imprumutata.
Nu cred in piese de muzeu ranite,
Ci doar in inimi si in datorii platite.
Platite cu moneda creierului meu
Si cu a ta durere cruciata mai mereu.
Hai, scoate sabia; fa tu primul pas!
Hai sa luptam, fiindca acum nu iti mai dau ragaz.
Nu te mai las sa-mi povestesti iubire,
Nu vreau sa stiu nimic de nemurire.
Vreau sa te vad pe tine goala-n fata mea
Sa te analizez, sa-ti inteleg iubirea.
Vreau lupta si razboi necugetat,
Sa nu cad jos fara sa zic ca n-am luptat.
Sa curga sange si sa cada universuri,
Sa se topeasca ingerii in foc si iaduri,
Sa-mpingem demonii in colt palit de rai,
Si tu sa ma intrebi „Mai poti, mai ai?!”,
Sa curga lacrimi de durere prea fierbinti,
Sa doara atat de tare sa nu poti sa minti!
Sa cada stele, munti si mari, toate-ntre noi,
Dar sa ramanem fata-n fata, jignitor: „Noi suntem doi!”
De asta ii asa frumos sa porti razboaie,
Fiindca razboiul se termina cu o floare.
Ne coboram in iadul nostru mult prea friguros
Ca mai apoi sa ne-ncalzim in raiul glorios.
Si nu uita intotdeauna ca in rai
E-asa frumos de-o vesnicie poti sa stai.
E cald, e luminos – asa e raiul cel ceresc,
Pentru ca focurile iadului il incalzesc.
Perdea, cortina si miros de moale,
Si o multime de cuvinte ce par goale.
Le umplem cu dorinte si sperante de-altadata
Si ne hranim cu ele, ne hranim ca prima data.
Razboi de arme si razboi in suflet,
Cazi in genunchi si stai asa…ca vreau sa cuget.
Si eu, ca prostu’, inngenunchez in fata ta.
Astept raspunsul: vrei sa fii sotia mea?
