Petale de flori…
Rad si aplaud culori!
E noapte.
N-aud decat niste soapte
rupte din glasul tau, poate,
sau parte
din vise, idei si viziuni sfaramate.
Din negru disper,
cu ochii inchisi ma inchin la cer,
la gloate de ingeri cu armuri de fier.
Cobor cu privirea,
ridic cu privirea…
ma lasa rece intreaga omenirea.
Incerc sa privesc inspre ei, acolo sus,
astept sa primesc de la ei un raspuns,
astept sa te vad si dupa apus,
astept, da-s rapus,
da-s rapus, da-s rapus…
Si dintr-odata
din cenusa necoapta,
din cavouri iscata,
din lumina, sculata,
voce de ingeri si voce de fata
imi lumineaza fiinta netoata!
Uite lumina,
uite regina!
Petale de flori…
Rad si aplaud culori!
Culorile tale,
glasul cu-accente florale,
inima plina de stare,
buzele – de neuitare…
mainile blande ce-mi sterg lacrimi amare!
Petale de flori…
Rad si aplaud culori!
In fata ta si in fata lor
ingenunchez ca un izvor,
nebun, uitat, nestatator,
primordial, istovitor,
de neuitat, ca un amor.
Petale de flori…
Rad si aplaud culori!
Iar raiul ceresc
aplauda ca te iubesc
de-nnebunesc!
Non-sens,
ingenunchez,
aplaud o lume intreaga
si cerul si viata beteaga,
si ingeri si oameni deodata,
pentru regina mea data!
Iti multumesc ca te iubesc.
Petale de flori…
Rad si aplaud culori!
